Ceban acuză PAS că „ia la poantă” angajații Primăriei, ca să depună mărturii despre el. Partidul: Tot vede conspirații

Ion Ceban acuză reprezentanți ai PAS că „iau la poantă” angajații Primăriei. Potrivit lui, aceștia ar fi intimidați, ca să depună declarații împotriva edilului.

Potrivit oficialului, funcționarii municipali ar fi chemați și impuși să facă mărturii. Acestora li s-ar comunica că ar exista înregistrări video sau audio private, afirmă Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Sperie oamenii că, dacă nu vor da declarații și depoziții împotriva mea, vor face pușcărie. Cum s-ar spune, îi iau la „poantă” pe oameni, iar astfel își bat joc de întreg sistemul de justiție ca să îmi facă rău concret mie. Apelez la structurile internaționale: ajunge să îi acoperiți, deschideți ochii și vedeți cum își bat joc de oameni, opriți-le dezmățul și haosul pe care l-au instaurat în Republica Moldova”, a transmis primarul.

Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a comunicat pentru Realitatea că formațiunea îi sugerează edilului să se concentreze pe chestiunile referitoare la Chișinău. „Mandatul lui Ion Ceban a fost definit de conspirații pe care le tot vede împotriva sa. Îl îndemnăm, insistent, să se concentreze pe problemele orașului”, se arată în reacția transmisă.

Articolul Ceban acuză PAS că „ia la poantă” angajații Primăriei, ca să depună mărturii despre el. Partidul: Tot vede conspirații apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Lista traseelor naționale pe care fermierii vor protesta miercuri. Agricultorii acuză presiuni din partea Poliției

Agricultorii anunță traseele naționale pe care vor protesta miercuri,...

„Arsenal” pentru cosmetologia injectabilă, descoperit la punctul vamal Leușeni

O geantă cu medicamente și produse injectabile destinate medicinei...

Moscova întinde mâna Kievului? Lavrov anunță că rușii sunt pregătiți pentru noi negocieri

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că...

Tragedie! Ambii polițiști răniți grav în accidentul de la Grigorăuca au decedat la spital

Sfârșit tragic pentru cei doi polițiști de patrulare, care...

ULTIMA ORĂ

Soțul fostului premier al Scoției intră 5 ani și 3 luni la închisoare. Cazul extraordinar de delapidare care a zguduit politica scoțiană

O mașină de tuns iarba robotizată. Un suport de vin argintiu. O mașină Jaguar. O autorulotă care costă sute de mii. Lista articolelor cumpărate cu bani deturnați de...

NEWS ALERT | Doi polițiști au murit după ce au fost loviți de o mașină la Sîngerei, în timpul serviciului

Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....

Important

Soțul fostului premier al Scoției intră 5 ani și 3 luni la închisoare. Cazul extraordinar de delapidare care a zguduit politica scoțiană

O mașină de tuns iarba robotizată. Un suport de vin argintiu. O mașină Jaguar. O autorulotă care costă sute de mii. Lista articolelor cumpărate cu bani deturnați de la partidul politic aflat la guvernare în Scoția variază de la banal la ostentativ. Însă furtul total de peste 400.000 de lire sterline, sau peste 500.000 de dolari, de la Partidul Național Scoțian, pe parcursul a 12 ani, a creat cel mai mare scandal...

Agenda evenimentelor pentru miercuri, 24 iunie

Are loc evenimentul dedicat Centenarului Aviației Civile prin dezvelirea unei plăci comemorative /Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” /ora 09:00/. Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate se întrunește în ședință /ANI /ora 09:00/. Comisiile parlamentare se întrunesc în ședință /Parlament /ora 09:00-11:00/. Comisia parlamentară pentru securitate și ordine publică audiază rapoartele anuale de activitate ale Serviciului de Informații și Securitate privind implementarea cadrului conex și cel privind activitatea contrainformativă și activitatea...

O sută de tone de deșeuri, oprite la graniță de Garda de Mediu. Cum au fost scanate camioanele

Garda de Mediu a verificat, în perioada 15–19 iunie, peste 4.000 de camioane pe principalele coridoare de transport şi în zonele de intrare în România, fiind oprite la intrarea în ţară aproape 100.000 de kilograme de deşeuri.The post O sută de tone de deșeuri, oprite la graniță de Garda de Mediu. Cum au fost scanate camioanele first appeared on Nexta.ro.

Țuca Zbârcea & Asociații asistă Mass Energy Global în cadrul investiției de 1,4 miliarde de euro de la Centrala Electrică Mintia

Țuca Zbârcea & Asociații asistă în prezent Mass Energy Global în legătură cu dezvoltarea centralei electrice în ciclu combinat de la Mintia, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură energetică din România. La finalizarea lucrărilor, noua capacitate de producție va deveni cea mai mare centrală electrică pe gaz amplasată într-un singur sit din Uniunea Europeană. Proiectul a atins o etapă tehnică importantă la data de 15 iunie a.c., când...

Trump anunță că Iranul a fost de acord cu inspecțiile nucleare AIEA „până la infinit”. Teheranul respinge declarațiile președintelui

Președintele Donald Trump a declarat marți că Iranul a fost de acord cu inspecțiile nucleare „până la infinit”. Regimul islamic de la Teheran a respins afirmațiile președintelui. Președintele american a declarat că activele înghețate ale Iranului vor fi folosite pentru a cumpăra provizii din SUA pentru cauze umanitare. Dar purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, a declarat marți că oficialii iranieni care au participat la o...

„Blocajul omega” care pârjolește Europa de Vest: ce este acest fenomen meteo și cum se manifestă

Valul de căldură intens care cuprinde Europa de Vest şi care a dus deja la peste 40 de decese numai în Franţa este alimentat de un fenomen meteorologic cunoscut sub numele de „blocaj omega”, relatează Reuters.The post „Blocajul omega” care pârjolește Europa de Vest: ce este acest fenomen meteo și cum se manifestă first appeared on Nexta.ro.

Inundații catastrofale în Craiova. Mai mulți șoferi au rămas blocați pe o stradă transformată în lac după o furtună puternică

Ploile torențiale care au lovit Craiova au provocat inundații severe pe mai multe străzi din oraș, unde apa a atins pe alocuri peste jumătate de metru. Mai mulți șoferi au rămas blocați în trafic, după ce carosabilul s-a transformat într-un adevărat lac.The post Inundații catastrofale în Craiova. Mai mulți șoferi au rămas blocați pe o stradă transformată în lac după o furtună puternică first appeared on Nexta.ro.