UE vrea să înființeze centre de deportare în afara granițelor sale. Când și unde ar putea să apară

UE ar putea înființa centre de deportare finanțate de la bugetul european în afara blocului comunitar până anul viitor, potrivit Clash Report. Ideea este susținută mai multe state membre și de Comisia Europeană.

Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a dezvăluit strategia care ar reprezenta o schimbare majoră în politica de migrație. De asemenea, inițiativa reflectă o înăsprire a politicii despre migrație, determinată de ascensiunea în țările UE a partidelor de extremă dreapta. Anterior, subiectul reprezenta un tabu, iar faptul că mai multe țări și-au stabilit un obiectiv subliniază modificarea de strategie.

Ce conține planul unor state UE

Planul prevede o coaliție de state membre dispuse să acționeze cu sprijinul Bruxelles-ului. Inițiatorii își doresc ca primele centre să apară până la finalul anului, cel târziu anul viitor.

Guvernul danez a fost unul dintre principalii inițiatori ai proiectului. În 2021, danezii au încercat să negocieze un centru bilateral de azil cu Rwanda. Proiectul a fost abandonat din cauza tulburărilor politice și a preocupărilor juridice și privind drepturile omului. Ulterior, Copenhaga a militat pentru înființarea unor centre externe colective, finanțate de UE.

În prezent, 19 țări ale UE susțin strategii de migrație offshore. Este luat în calcul și modelul italian care a înființat un centru pentru migranți în Albania.

Un consilier de top al Curții Europene de Justiție a declarat luna aceasta că schema albaneză ar putea fi compatibilă cu legislația UE, cu condiția ca reglementările UE privind drepturile omului să se aplice persoanelor deținute.

UE așteaptă propuneri, negocierile sunt secrete

Oficialii de la Bruxelles așteaptă propuneri de la statele membre. Proiectul este respins mai multe țări, în special de Franța, care vorbesc despre nerespectarea principiilor fundamentale ale UE.

Un regulament care susține crearea acestor centre a trecut de Parlamentul European săptămâna trecută cu sprijinul parlamentarilor de extremă dreapta. Centrele sunt concepute pentru a găzdui solicitanți de azil respinși care nu pot fi deportați în țările lor de origine.

Negocierile sunt în curs de desfășurare cu potențialele națiuni gazdă. Numele țărilor implicate nu au fost dezvăluite.

The post UE vrea să înființeze centre de deportare în afara granițelor sale. Când și unde ar putea să apară first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Scandal într-un magazin din București. Un bărbat a distrus produse și a fost internat la Psihiatrie după intervenția polițiștilor

Un bărbat este cercetat penal după ce a provocat un scandal într-un magazin din Sectorul 4 al Capitalei, unde ar fi distrus și răsturnat mai...

NEWS ALERT | Doi polițiști au murit după ce au fost loviți de o mașină la Sîngerei, în timpul serviciului

Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....

Important

Scandal într-un magazin din București. Un bărbat a distrus produse și a fost internat la Psihiatrie după intervenția polițiștilor

Un bărbat este cercetat penal după ce a provocat un scandal într-un magazin din Sectorul 4 al Capitalei, unde ar fi distrus și răsturnat mai multe produse expuse la vânzare. Ulterior, acesta ar fi avut o altercație și cu partenera sa, pe o stradă din apropiere.The post Scandal într-un magazin din București. Un bărbat a distrus produse și a fost internat la Psihiatrie după intervenția polițiștilor first appeared on...

Femeie filmată în timp ce se plimbă și ține în lesă un bărbat cu părul alb

Femeia care se plimbă pe stradă a atras atenția deoarece este urmată de un bărbat cu un lanț de gât. Potrivit Nexta, incidentul s-a produs în Amsterdam. Imaginile o arată pe femeia care merge la pas în timp ce trage de lanțul atașat la gâtul bărbatului. Este vorba despre un bărbat mai în vârstă decât femeia. El transportă două genți, una în mână și alta pe spate. La un moment dat, cei...

12 filiale ale PNL, decapitate. Ionel Bogdan: Au încălcat deciziile partidului

Ionel Bogdan a anunțat că cele 12 filiale vor intra într-un proces de reorganizare. „Așa cum știți, în urma congresului, toate filialele, pentru că nu s-au organizat încă alegeri în filialele PNL din țară, au rămas într-un interimat, adică toți președinții de filiale sunt interimari”, a spus liberalul, care a adăugat că pentru o parte dintre filiale nu au fost prelungite interimatele. Este vorba, printre altele, de filialele Argeș, Brașov, Călărași,...

Rozalina Lăpădatu: Sunt undeva între 80 şi 100 de afecţiuni autoimune, multe dintre ele boli rare/ Majoritatea nu au terapie dedicată

Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, Rozalina Lăpădatu, a declarat, marţi seară, că sunt aproximativ 100 de afecţiuni autoimune, dintre care multe sunt boli rare. Ea a precizat că cele mai multe nu au terapie dedicată.The post Rozalina Lăpădatu: Sunt undeva între 80 şi 100 de afecţiuni autoimune, multe dintre ele boli rare/ Majoritatea nu au terapie dedicată first appeared on Nexta.ro.

UPDATE – Nicuşor Dan, după consultări: Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar, care să se bazeze pe...

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, marţi seară, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare, că varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar, care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil. ”Întregul proces trebuie să se deruleze într-un ritm accelerat”, a transmis preşedintele, anunţând că aşteaptă partidele să-i încheie acest acord şi să-i facă propuneri.The post UPDATE – Nicuşor Dan,...

Au început excluderile din PNL. Mandatele de conducere pentru 12 filiale, retrase: „Au încălcat regulile”

Procedurile privind excluderea celor care au susţinut guvernul propus de Adrian Veştea au început în PNL şi vor fi finalizate după ce noul statut al partidului va fi înregistrat la Tribunalul Bucureşti, a anunţat, marţi, deputatul Ionel Bogdan.The post Au început excluderile din PNL. Mandatele de conducere pentru 12 filiale, retrase: „Au încălcat regulile” first appeared on Nexta.ro.

Dominic Fritz, reacție la cererea lui Nicușor Dan către partide: „Sunt în contact şi cu Ilie Bolojan şi Kelemen Hunor”. Ce spune de PSD

Liderul USR, Dominic Fritz, susţine că va discuta cu Ilie Bolojan şi Kelemen Hunor pentru a decide primii paşi în privinţa negocierilor cerute de preşedintele Nicuşor Dan pentru formarea unui guvern minoritar, el reiterând ideea că USR nu este dispus să susţină o formulă din care să facă parte PSD.The post Dominic Fritz, reacție la cererea lui Nicușor Dan către partide: „Sunt în contact şi cu Ilie Bolojan şi...