Iranul și Omanul iau în considerare introducerea unor „taxe pentru servicii maritime” în Strâmtoarea Ormuz

Analiza va fi realizată prin intermediul unui grup de lucru comun. Discuțiile în această direcție vor continua, în ciuda opoziției SUA față de orice fel de sistem de taxare, potrivit AFP, citată de France24. 

Într-o declarație comună emisă marți, Iranul și Omanul și-au subliniat „drepturile suverane asupra apelor teritoriale”. Cu toate acestea, ministrul de externe de la Muscat a declarat, într-un mesaj publicat pe X, că ambele părți s-au angajat să asigure „trecerea în condiții de siguranță, fără taxă”.

Părțile „au convenit să mențină dialogul pe această temă prin intermediul unui grup de lucru comun format din reprezentanți ai celor două ministere de externe”, se precizează în declarație.

Grupul de lucru are ca obiectiv ajungerea la „un acord privind viitoarea administrare a navigației în Strâmtoarea Ormuz, serviciile care vor fi furnizate în acest sens și costurile asociate acestora, în conformitate cu standardele internaționale”, au precizat Omanul și Iranul.

Declarația comună, publicată după întâlnirile de la Muscat

Declarația a urmat după întâlnirile desfășurate la Muscat, acolo unde ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, și negociatorul-șef Mohammad Bagher Ghalibaf s-au întâlnit cu sultanul Omanului, Haitham bin Tariq, și cu ministrul de externe Badr Albusaidi.

Săptămâna trecută, Ministerul Afacerilor Externe al Iranului a declarat că Theranul va impune ceea ce a numit „taxe pentru servicii maritime” pentru traversarea Strâmtorii Ormuz.

Atunci s-a preconizat că axele vor intra în vigoare după o perioadă de 60 de zile fără taxe, prevăzută într-un memorandum de înțelegere semnat cu SUA.

Memorandumul de înțelegere prevede că Iranul și Omanul, țări care se învecinează cu strâmtoarea, vor discuta despre „administrarea viitoare și serviciile maritime” ale acesteia, alături de alte țări din Golf.

The post Iranul și Omanul iau în considerare introducerea unor „taxe pentru servicii maritime” în Strâmtoarea Ormuz first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Cutremur puternic în Venezuela / A fost emisă o avertizare privind posibile valuri de tsunami în zona Caraibelor

Un cutremur cu magnitudinea 7,1 s-a produs miercuri în Venezuela, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS), citat de AP. Institutul de Proces Geologic al SUA...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Important

Cutremur puternic în Venezuela / A fost emisă o avertizare privind posibile valuri de tsunami în zona Caraibelor

Un cutremur cu magnitudinea 7,1 s-a produs miercuri în Venezuela, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS), citat de AP. Institutul de Proces Geologic al SUA (USGS) a declarat că epicentrul cutremurului a fost la vest de comunitatea Moron, situată de-a lungul coastei caraibiene a țării, la aproximativ 168 de kilometri de Caracas. Cutremurul a avut o adâncime de 13 kilometri. În urma seismului, Centrul american de avertizare pentru tsunami în...

Caraibe: Patru hoți au furat un excavator ca să fure un bancomat și, până la urmă, n-au mai furat nimic / În schimb, au...

O tentativă de jaf spectaculoasă, dar complet eșuată, petrecută pe insula caraibiană Tobago, a devenit virală pe internet, după ce camerele de supraveghere au surprins mai mulți suspecți încercând fără succes să fure un bancomat cu ajutorul unui excavator, potrivit AP. Imaginile au generat un val de meme-uri și glume pe rețelele de socializare. Tobago Bank Heist It sounds like a scene straight out of a Hollywood blockbuster, but for residents in...

Cartonașe roșii și penalty-uri uitate, arbitraj cu dublu standard… sunt marile națiuni avantajate la Cupa Mondială 2026?

Ediția din 2026 a Cupei Mondiale promitea spectacol total, fluiditate și meciuri mult mai puțin fragmentate, datorită noilor directive FIFA care le cer arbitrilor să lase jocul liber și să evite întreruperil…The post Cartonașe roșii și penalty-uri uitate, arbitraj cu dublu standard… sunt marile națiuni avantajate la Cupa Mondială 2026? first appeared on Nexta.ro.

După Franţa, şi Marea Britanie şi Spania înregistrează temperaturi record. Valul de caniculă se extinde către Europa de Est

Un val de căldură care a cuprins Europa de Vest a dus la o serie de maxime de temperatură fără precedent, Franţa înregistrând cea mai caldă zi din istorie, Marea Britanie având temperaturi record pentru luna iunie, iar Spania atingând cea mai ridicată medie zilnică din 1950, relatează BBC.The post După Franţa, şi Marea Britanie şi Spania înregistrează temperaturi record. Valul de caniculă se extinde către Europa de Est...

Partida Egipt-Iran va fi celebrată drept „Meciul Mândriei LGBTQ+”, în ciuda protestelor oficiale

Comitetul de organizare din Seattle a confirmat că festivitățile dedicate comunității LGBT+ vor avea loc conform planului cu ocazia meciului de Cupă Mondială dintre Egipt și Iran. Deși federațiile de fotbal…The post Partida Egipt-Iran va fi celebrată drept „Meciul Mândriei LGBTQ+”, în ciuda protestelor oficiale first appeared on Nexta.ro.

Partida Egipt-Iran va fi celebrată drept „Meciul Mândriei LGBTQ+”, în ciuda protestelor oficiale

Comitetul de organizare din Seattle a confirmat că festivitățile dedicate comunității LGBT+ vor avea loc conform planului cu ocazia meciului de Cupă Mondială dintre Egipt și Iran. Deși federațiile de fotbal…The post Partida Egipt-Iran va fi celebrată drept „Meciul Mândriei LGBTQ+”, în ciuda protestelor oficiale first appeared on Nexta.ro.

Ţară gazdă a Cupei Mondiale, Canada va juca meciul din 16-imile de finală în…SUA

Învinsă de Elveţia (1-2) în ultimul meci din faza grupelor, miercuri seară, Canada a ratat ocazia de a juca meciul din şaisprezecimile de finală acasă, la Vancouver, şi va trebui să se deplaseze la Los Angeles duminică (ora 22:00).The post Ţară gazdă a Cupei Mondiale, Canada va juca meciul din 16-imile de finală în…SUA first appeared on Nexta.ro.