Alexei Cracan a fost rechemat din funcția de ambasador al Republicii Moldova în Portugalia și, prin cumul, în Regatul Maroc. Decizia a fost aprobată în ședința de miercuri a Guvernului, în contextul expirării mandatului, transmite IPN.
Diplomatul a exercitat funcția de ambasador la Lisabona începând cu anul 2020.
Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană a avizat deja o nouă candidatură pentru această misiune diplomatică. Este vorba despre Sergiu Gurduza, actual consul general al Republicii Moldova la Istanbul.
Candidatura acestuia urmează să fie aprobată de Guvern, după care președinta Maia Sandu va semna decretul de numire.
The post Alexei Cracan rechemat din funcția de ambasador în Portugalia și Maroc appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





