Doliu și o tăcere apăsătoare în familiile celor doi agenți de patrulare decedați ieri după tragicul accident din satul Grigorăuca, raionul Sîngerei. Despre moartea fiului lor, Mihail Chiriac, în vârstă de 29 de ani, părinții săi spun că au aflat de tragedie de pe internet, iar peste ceva timp au fost apelați de fiica lor care le-a confirmat decesul, scrie TV Nord.
„Peste o oră și jumătate ne-a sunat și a zis ca a decedat. El a făcut serviciul în armată la carabinieri și după aia a decis să devină polițist, a lucrat la Fălești trei ani și pe urmă s-a schimbat la Bălți. De pe internetul, altceva nimic nu cunoaștem, am văzut accidentul, cum s-au pălit, tot ce a fost pe net, altceva nimic, nimeni nu ne-a sunat, nu ne-a informat”, a povestit Ecaterina Chiriac, mama lui Mihail Chiriac.
Mihail Chiriac obișnuia să-și sune părinții în fiecare zi. Marți seara a fost ultima lor convorbire, acum nu le vine să creadă că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată. Mihail va fi condus pe ultimul drum vineri.
„Când am vorbit, ieri a fost miercuri, marți seara. -Ce ați vorbit? El de fiecare dată ne întreabă ce facem, ne arată fetița prin video, foto. Nu am dat ochii cu dânsa (soția), nu știm, să vină fata de la Bălți și ne ducem, măcar pe 10 minute la ziua fetiței”, a adăugat femeia.
Și la Fundurii Vechi, raionul Glodeni este doliu. Nicolae Dragan a absolvit Colegiul Agroindustrial din Rîșcani, însă a ales să urmeze drumul tatălui său, ofițer de poliție și a îmbrăcat și el uniforma. Rudele și vecinii spun că aceasta i-a fost cu adevărat vocația.
„Ieri am aflat, din sursele de mass-media, este foarte dureros, a fost un băiat foarte bun. Un băiat foarte ager, cuminte, deștept, păcat.”
„Prea scurtă i-a fost viața și serviciul de polițist. De la fiul meu, el tot activează în poliția, m-o sunat și mi-a zis, sună-l pe nanul Slavic, Colea a rămas fără picioare. Distruși sunt părinții”, a afirmat Viorel unchiul lui Nicolae Dragan.
Șoferul bănuit că ar fi cauzat accidentul este un profesor de muzică din satul Pelinia, raionul Drochia. Soția sa a refuzat să facă declarații pentru TV Nord.
„Nu vă pot răspunde la nicio întrebare, îmi cer scuze, atât.”
Vecinii spun ca bărbatul era un șofer exemplar și nu își pot explica cum s-a întâmplat acest lucru.
„Am aflat de la vecini, m-au întrebat dacă este drept, mi-au zis iată ce s-a întâmplat, cineva i-a recunoscut mașina, când am aflat vă spun sincer că am fost șocată și eu și familia mea. De ce șoc, deoarece el este un gen de om calm, liniștit, un om cum am spus și cu fetele am vorbit, un om pâine caldă, sincer vă spun, mi-e vecin.”
„Normal, băiat destul de deștept și bun, așa ca în mahală nu am avut nimic, este liniștit și el și soția.”
Pe 23 iunie 2026, pe traseul R6, în raionul Sîngerei, doi polițiști aflați în exercițiul funcției au fost loviți de un autoturism în timp ce documentau un șofer pe acostament. Ambii au decedat. Bărbatul bănuit că se face vinovat de producerea accidentului a fost reținut pentru 72 de ore.
Tragedie! Ambii polițiști răniți grav în accidentul de la Grigorăuca au decedat la spital
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul „Ne-a rămas doar durerea”. Mărturiile sfâșietoare ale părinților polițiștilor morți în accidentul de la Sîngerei apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA






