Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El a explicat că fermierii au blocat Vama Sculeni ca formă de protest nu pentru interese personale, ci împotriva politicii bugetar-fiscale care va lovi direct în oameni prin scumpirea pâinii, energiei, medicamentelor și a produselor de pe rafturi.
Serghei Ivanov a declarat că agricultorii luptă pentru ca produsele de bază să nu se scumpească și pentru ca cetățenii, inclusiv pensionarii, să nu suporte costurile unor decizii fiscale greșite.
„Noi nu blocăm pentru ceva personal. Luptăm ca pâinea să nu fie mai scumpă, ca energia să nu se scumpească, ca medicamentele să nu se scumpească. Luptăm pentru binele fiecărui cetățean”, a spus Ivanov, cerând oamenilor înțelegere pentru protestele fermierilor.






