Parlamentul se reunește în ședință. Noi reguli pentru a cumpăra cartelele SIM, pe agendă

Deputații se întrunesc astăzi, în ședință plenară, începând cu ora 11:00, pentru a examina mai multe proiecte legislative și hotărâri incluse pe ordinea de zi.

În prima lectură, legislativul va analiza inițiative care vizează acordarea de garanții suplimentare pentru salariații cu responsabilități familiale, consolidarea schimbului de date în domeniul securității sociale cu statele membre ale Uniunii Europene și alinierea sistemului național de prevenire a spălării banilor la standardele europene.

De asemenea, deputații vor discuta reglementarea activării cartelelor SIM preplătite prin identificarea utilizatorilor pe baza actelor de identitate, precum și actualizarea cadrului legal privind utilizarea tehnologiilor avansate în diagnosticarea și tratarea cancerului.

Pe agenda ședinței se mai află proiecte privind modernizarea sistemului de investigare și urmărire penală în dosarele de corupție și criminalitate organizată, precum și reorganizarea Centrului Național Anticorupție.

În lectura a doua vor fi examinate inițiative referitoare la administrarea stocurilor de urgență de produse petroliere, reglementarea prestatorilor de servicii de plată nebancari și gestionarea armamentului și tehnicii militare neutilizate.

Parlamentul urmează să ratifice și un acord cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, precum și să examineze raportul de activitate al Comisiei Naționale a Pieței Financiare pentru anul 2025.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Parlamentul se reunește în ședință. Noi reguli pentru a cumpăra cartelele SIM, pe agendă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

În Republica Moldova, aproximativ 2.750 de companii se află...

O discuție privată cu Zelenski a declanșat o anchetă. Ce i se reproșează Ursulei von der Leyen

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este vizată...

O discuție privată cu Zelenski a declanșat o anchetă. Ce i se reproșează Ursulei von der Leyen

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este vizată...

Benzina și motorina se ieftinesc din nou. Cât vor costa carburanții în weekend

Șoferii vor plăti mai puțin pentru carburanți în acest...

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, favorit pentru funcția de prim-ministru al României. Cine îl susține

Europarlamentarul Siegfried Mureșan ar urma să fie propunerea coaliției...

Investigație: O rudă a Maiei Sandu ar fi făcut tranzacții cu un traficant de arme. Reacția președintei

Șeful Zonei Antreprenoriatului Liber „Expo-Business-Chișinău”, Constantin Batin, soțul Tatianei...

ULTIMA ORĂ

Serviciul Vamal avertizează: Medicamentele cu prescripție trebuie declarate

Persoanele care călătoresc peste hotare pot transporta doar cantități de medicamente destinate consumului propriu sau al membrilor familiei pe durata călătoriei. În cazul medicamentelor eliberate...

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată pe obligativitate”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei...

Important

Serviciul Vamal avertizează: Medicamentele cu prescripție trebuie declarate

Persoanele care călătoresc peste hotare pot transporta doar cantități de medicamente destinate consumului propriu sau al membrilor familiei pe durata călătoriei. În cazul medicamentelor eliberate pe bază de prescripție medicală, acestea trebuie declarate în scris funcționarului vamal.

Cazul MOLDATSA | Maia Sandu: „Au fost eșecuri în sistem. Este amoral să iei bani nemeritați”

Scandalul de la Întreprinderea de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian MOLDATSA a scos la iveală deficiențe în filtrele de control din instituțiile publice. „Au fost eșecuri în sistem, de mai multe ori”, constată președinta Maia Sandu, care cere verificarea tuturor întreprinderilor de stat și restituirea banilor publici.

De la proiect pilot la instrument național: MIDIA își consolidează rolul în ecosistemul digital al Republicii Moldova

Instrumentul de Măsurare a Intensității Digitale a IMM-urilor (MIDIA), dezvoltat de Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), va fi integrat în platforma BizRadar, dezvoltată la inițiativa Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, pentru a conecta mediul de afaceri direct cu autoritățile statului. Inițiativa a fost anunțată la evenimentul de prezentare MIDIA, organizat The post De la proiect pilot la instrument național: MIDIA își consolidează rolul în...

IMM-urile din Moldova pot obține gratuit audituri energetice printr-un program PNUD

Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor putea beneficia gratuit de audituri energetice. PNUD Moldova, cu sprijinul Guvernului Danemarcei, a lansat un apel de selectare în cadrul căruia vor fi desemnate 12 companii beneficiare, transmite IPN. Potrivit PNUD, auditul energetic permite identificarea soluțiilor prin care o întreprindere își poate reduce consumul de energie, costurile operaționale și emisiile de gaze cu efect de seră. La finalul evaluării, companiile vor primi...

IMM-urile din Moldova pot obține gratuit audituri energetice printr-un program PNUD

Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor putea beneficia gratuit de audituri energetice. PNUD Moldova, cu sprijinul Guvernului Danemarcei, a lansat un apel de selectare în cadrul căruia vor fi desemnate 12 companii beneficiare, transmite IPN. Potrivit PNUD, auditul energetic permite identificarea soluțiilor prin care o întreprindere își poate reduce consumul de energie, costurile operaționale și emisiile de gaze cu efect de seră. La finalul evaluării, companiile vor primi...

Trei minori și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară în ultimele 24 de ore

Trei minori și-au pierdut viața în urma unor cazuri de înec produse în ultimele 24 de ore în diferite localități ale Republicii Moldova, comunică MOLDPRES. Potrivit IGSU, primul caz a fost înregistrat la ora 20:56, în iazul din apropier...

(live) Parlamentul, în ședință. Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria celor 2 polițiști decedați în accidentul de la Sîngerei. Grosu: O...

Deputații se întrunesc astăzi, 26 iunie, în ședință pentru a examina 12 chestiuni, incluse pe ordinea de zi. Printre acestea se numără și proiectul pentru securitatea aprovizionării cu produse petroliere.