Fracțiunea parlamentară a Partidului Democrația Acasă a cerut audierea în plen a ministrei agriculturii și industriei alimentare, Ludmila Catlabuga, în contextul protestelor fermierilor și al revendicărilor acestora. Solicitarea nu a întrunit însă numărul necesar de voturi. Totodată, deputații au solicitat detalii despre discuțiile purtate miercuri la Parlament de șeful legislativului, Igor Grosu, cu reprezentanții agricultorilor, transmite IPN.
Deputatul Partidului Democrația Acasă, Sergiu Stefanco, a menționat că unii agricultori ar fi fost intimidați în timpul discuțiilor de miercuri și a insistat ca ministra agriculturii să prezinte poziția ministerului. „Unii fermieri discută prin culise că i-ați intimidat, i-ați speriat și că au plecat fără rezultate”, a declarat deputatul.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a respins acuzațiile și a declarat că întâlnirea cu reprezentanții fermierilor a fost una constructivă.
„Domnule deputat, vă asigur că cu tractorul nu i-am intimidat. A fost o discuție foarte bună, la inițiativa Asociației Forța Fermierilor. O discuție calmă, la subiect, cu propuneri bune, iar părțile și-au luat câteva zile pentru a analiza soluțiile și a reveni ulterior la discuții”, a declarat Igor Grosu. Șeful legislativului a făcut apel la calm și la respect față de fermieri și față de oamenii legii.
Fermierii au ieșit la protest blocând mai multe drumuri naționale, inclusiv căile de acces spre unele puncte de trecere a frontierei cu România. Ei au cerut menținerea cotei actuale a TVA în agricultură, plăți directe la hectar și rambursarea accizei la motorină. Potrivit IGP, în timpul manifestațiilor din raionul Ștefan Vodă, un polițist ar fi fost lovit de roata unui tractor condus de deputatul Sergiu Stefanco, din fracțiunea parlamentară a Partidului Democrația Acasă. Acesta a susținut însă că a fost vorba de o provocare și că incidentul ar fi fost exagerat. În urma discuțiilor cu autoritățile, inclusiv cu președintele Parlamentului, protestatarii au anunțat că vor suspenda protestele până luni, când vor decide asupra următoarelor acțiuni.
The post Opoziția a cerut audierea ministrei agriculturii în plen, dar inițiativa a fost respinsă appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




