Echipamentele militare care nu mai sunt folosite vor putea fi vândute. Parlamentul a adoptat legea

Echipamentele militare și alte bunuri din dotarea Forțelor Armate care nu mai sunt necesare pentru apărarea națională vor putea fi scoase din uz și vândute. Parlamentul a adoptat un proiect de lege care stabilește cum vor fi identificate și valorificate aceste bunuri.

Documentul, elaborat de Ministerul Apărării, introduce reguli clare privind gestionarea activelor militare care nu mai pot fi folosite. Este vorba despre armament, tehnică militară și alte bunuri care și-au pierdut utilitatea pentru apărarea țării.

Potrivit noii legi, bunurile declarate drept excedent vor putea fi vândute prin licitații organizate de autorități. În anumite cazuri, acestea vor putea fi transmise și prin donație, schimb sau date în locațiune.

Autoritățile dau asigurări că toate aceste operațiuni vor avea loc cu respectarea intereselor de securitate națională, a angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova și a legislației privind comerțul cu mărfuri strategice.

Prin această lege sunt introduse și două noțiuni noi: „active cu destinație militară”, care se referă la bunurile folosite de Armată pentru îndeplinirea misiunilor sale, și „excedent neutilizat”, adică echipamentele și bunurile care nu mai sunt necesare sau nu mai pot fi folosite pentru apărarea națională.

În termen de trei luni de la intrarea în vigoare a legii, Guvernul va crea o comisie care va decide ce bunuri pot fi valorificate și va aproba regulamentul de funcționare al acesteia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Echipamentele militare care nu mai sunt folosite vor putea fi vândute. Parlamentul a adoptat legea apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Circa 2.500 de marinari şi 115 nave au ieşit din Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz

Planul de evacuare elaborat de Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI)...

Ucraina a obţinut peste 10 miliarde de euro pentru reconstrucţia ţării, la conferinţa donatorilor de la Gdansk

Kievul a obţinut circa 200 de acorduri, contracte, memorandumuri...

Rusia: A decedat Serghei Ivanov, aliat al lui Putin și fost ministru al apărării

Fostul ministru rus al apărării Serghei Ivanov, un apropiat...

Unul dintre cele mai vizitate orașe din Europa vrea să tripleze taxa pentru turiștii de pe vasele de croazieră

Barcelona pregătește o măsură dură împotriva turismului excesiv: autoritățile...

„Nu luăm bani de la oameni”. Explicațiile ministrului Finanțelor despre reforma fiscală

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține că reforma fiscală nu...

ULTIMA ORĂ

Mii de locuri de muncă disponibile în Republica Moldova. Șoferii, medicii și specialiștii IT, printre cei mai căutați

Peste 13.400 de locuri de muncă sunt disponibile în prezent în Republica Moldova, potrivit datelor actualizate ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)....

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Important

Mii de locuri de muncă disponibile în Republica Moldova. Șoferii, medicii și specialiștii IT, printre cei mai căutați

Peste 13.400 de locuri de muncă sunt disponibile în prezent în Republica Moldova, potrivit datelor actualizate ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). La data de 26 iunie 2026, angajatorii au declarat 13.435 de posturi vacante. Cele mai multe oferte de muncă, aproximativ 85%, sunt în mediul urban, în timp ce doar 15% dintre locurile vacante sunt disponibile în localitățile rurale. Printre cele mai solicitate meserii se numără muncitor...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de tip PrePay, acuzând autoritățile că s-au lăsat manipulate de interesele operatorilor de telefonie mobilă și au acceptat perioada de 12 luni pentru intrarea în vigoare a legii. El a subliniat că în prezent cetățenii sunt deja victime ale escrocheriilor telefonice, pierd economii și sunt expuși fraudelor,...

Circa 2.500 de marinari şi 115 nave au ieşit din Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz

Planul de evacuare elaborat de Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) a permis ca 115 nave şi circa 2.500 de marinari să părăsească Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz începând de marţi, conform unui bilanţ publicat vineri, 26 iunie curent, de această organizaţie din cadrul ONU responsabilă cu securitatea navigaţiei maritime, relatează g4media.ro. „Deşi am suspendat evacuarea ieri (după un atac asupra unei nave), unele nave continuă să tranziteze partea de sud a...

Ucraina a obţinut peste 10 miliarde de euro pentru reconstrucţia ţării, la conferinţa donatorilor de la Gdansk

Kievul a obţinut circa 200 de acorduri, contracte, memorandumuri de înţelegere şi scrisori de intenţie în valoare de peste zece miliarde de euro în cele două zile ale „Conferinţei pentru Reconstrucţia Ucrainei”, desfăşurată în oraşul polonez Gdansk, notează antena3.ro. Această cifră a fost menţionată de o reprezentantă a guvernului polonez, Eliza Zeidler, care este viceministru pentru activele statului. Ea a adăugat că, deşi rezultatul conferinţei a fost „foarte pozitiv, va...

Circa 7.000 de locuitori din Sângerei au acces la servicii moderne de sanitație: Sistemul magistral de canalizare, extins

Circa 7.000 de locuitori din Sângerei beneficiază de acces la servicii moderne de sanitație. Sistemul magistral de canalizare a fost extins cu aproximativ șase kilometri, prin construirea unui nou tronson care transportă apele uzate către stația de epurare recent finalizată. Totodată, a fost construită și o stație de pompare a apelor uzate.

Rusia: A decedat Serghei Ivanov, aliat al lui Putin și fost ministru al apărării

Fostul ministru rus al apărării Serghei Ivanov, un apropiat al președintelui Vladimir Putin și considerat la un moment dat un posibil succesor al acestuia, a decedat la vârsta de 73 de ani, transmite Agerpres. Ivanov a fost un membru cheie al grupului cunoscut ca „siloviki”, oameni proveniți din instituțiile de forță, care, la fel ca Putin, au urcat în ierarhia statului și au exercitat o influență considerabilă după ce Putin...

Cei mai buni scriitori din R. Moldova, premiați: „O dată pe an arătăm sentimentul de recunoaștere”

Cele mai bune cărți lansate în anul 2025 și autorii lor au fost premiați vineri, 26 iunie, la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor. Festivitatea a adus pe podium excelența în domeniul scrisului și a oferit recunoaștere celor mai valoroase opere din poezie, proză sau dramaturgie.