Circa 400 de mii de lei vor ajunge în bugetul municipiului Chișinău după adjudecarea a nouă loturi în cadrul licitației cu strigare, organizate de Primărie pentru închirierea unor spații cu altă destinație decât cea locativă, transmite IPN.
Potrivit municipalității, cele mai mari sume oferite pentru loturile solicitate de participanți au fost de 110 mii, 98 de mii și 96 de mii de lei. Spațiile au fost atribuite în urma competiției deschise între participanți, în funcție de ofertele depuse.
În cazul a trei spații, chiria va fi calculată în funcție de utilizare, pe oră și pe săptămână, suma finală urmând să fie stabilită în baza programului de activitate.
Spațiile au suprafețe cuprinse între 13,8 și 284,9 metri pătrați și sunt amplasate în subsoluri, partere, etaje tehnice și etaje superioare ale clădirilor municipale. Acestea sunt oferite în chirie fără drept de privatizare.
The post Nouă spații municipale, adjudecate la licitație în Chișinău pentru circa 400 de mii de lei appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




