„Salvarea regimului de la Kiev nu este în planurile noastre”. Putin spune că va continua războiul în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia își va continua obiectivele militare în Ucraina și va urmări cucerirea completă a celor patru regiuni ucrainene pe care Moscova le-a anexat în 2022. Totodată, liderul de la Kremlin a respins o nouă propunere a Kievului privind reducerea ostilităților, relatează Reuters.

Într-un interviu acordat televiziunii de stat din Rusia, Putin a afirmat că Ucraina a propus suspendarea reciprocă a atacurilor cu rază lungă de acțiune, însă Moscova consideră această inițiativă drept o încercare de a reduce presiunea asupra forțelor ucrainene de pe linia frontului.

„Este clar de ce se face această propunere, deoarece contraatacurile noastre adânc în teritoriul ucrainean sunt mult mai puternice, au un impact mai mare şi sunt, sincer, mai distructive”, a spus Putin, potrivit Antena 3 CNN.

Putin a reiterat că obiectivul principal al armatei ruse rămâne „eliberarea completă a Donbasului şi a Novorossiei”, referindu-se la regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie, pe care Rusia le-a anexat în 2022, deși controlează doar parțial o parte dintre acestea.

În același interviu, președintele rus a declarat că atacurile cu drone lansate de Ucraina au creat probleme în aprovizionarea cu combustibil în unele regiuni ale Rusiei, însă a susținut că situația este sub control. Totodată, el a anunțat că Moscova va accelera producția de sisteme de apărare antiaeriană.

„Prima sarcină este să intensificăm rapid şi semnificativ producţia acelor sisteme de apărare aeriană de care este cea mai mare nevoie. Toate atacurile, indiferent unde lovesc infrastructura noastră, nu afectează absolut deloc situaţia de pe front, pe linia de contact de luptă”, a afirmat Putin.

Liderul de la Kremlin a mai spus că Rusia se așteaptă la reluarea eforturilor diplomatice conduse de Statele Unite pentru încheierea războiului și la o nouă vizită la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, după calmarea situației din Orientul Mijlociu.

În ceea ce privește discuțiile purtate anul trecut cu președintele american Donald Trump, Putin a declarat că nu a fost semnat niciun acord.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul „Salvarea regimului de la Kiev nu este în planurile noastre”. Putin spune că va continua războiul în Ucraina apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Ialoveni va avea sens giratoriu la una dintre cele mai aglomerate intersecții din oraș

La Ialoveni va fi amenajat un sens giratoriu la...

VIDEO Comisara europeană pentru mediu, prima dată la Chișinău. Discuțiile purtate cu președinta

Comisara europeană pentru mediu, Jessika Roswall, se află pentru...

Criză de carburanți în Rusia: Putin admite dificultăți în aprovizionare. În 53 de regiuni au fost impuse restricții

Președintele Vladimir Putin recunoaște public penuria de combustibili din...

Premierul Alexandru Munteanu: Tranziția verde este parte a parcursului european al Republicii Moldova

„Economia viitorului nu va recompensa risipa, ci eficiența. Iar...

Premierul Alexandru Munteanu: Tranziția verde este parte a parcursului european al Republicii Moldova

„Economia viitorului nu va recompensa risipa, ci eficiența. Iar...

ULTIMA ORĂ

Înmatricularea în clasa a X-a începe din 13 iulie. Elevii vor putea alege până la trei licee

Înmatricularea elevilor din capitală în clasa a X-a va începe în luna iulie, iar a doua etapă este programată pentru august. Anunțul a fost făcut...

BREAKING NEWS | Domnica Manole respinge acuzațiile și explică contextul unui dosar examinat anterior la CEDO

Președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova, Domnica Manole, a venit cu precizări publice în legătură cu acuzațiile care i-au fost aduse în spațiul public,...

Important

Înmatricularea în clasa a X-a începe din 13 iulie. Elevii vor putea alege până la trei licee

Înmatricularea elevilor din capitală în clasa a X-a va începe în luna iulie, iar a doua etapă este programată pentru august. Anunțul a fost făcut de șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, în cadrul ședinței primăriei, transmite IPN. Sursa mai precizează că cererile vor fi depuse online, pe platforma escoala.chisinau.md. Potrivit lui Andrei Pavaloi, prima etapă se va desfășura în perioada 13 iulie – 1...

Sprijin pentru promovarea exporturilor: 16 asociații de business vor beneficia de finanțare nerambursabilă de peste 14,6 milioane de lei

Un număr de 16 asociații de business vor beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 14,6 milioane de lei pentru promovarea exporturilor și accesul pe noi piețe. Acestea au fost selectate în urma primului apel al Programul BRIDGE Export, lansat d...

Cetățean ucrainean, extrădat din Republica Moldova. Este acuzat de contrabandă și spălare de bani

Un cetățean ucrainean în vârstă de 45 de ani, căutat de autoritățile din țara sa pentru contrabandă și spălare de bani, a fost extrădat din Republica Moldova. Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii de frontieră, în baza unei decizii emise de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Potrivit Poliției de Frontieră, bărbatul a fost predat autorităților ucrainene la sfârșitul săptămânii trecute, prin punctul de trecere a frontierei de stat „Otaci–Moghilev-Podolsk”. Acesta fusese reținut...

Comisia Vetting merge iar la CSJ: Aceasta contestă decizia CSP de a-l promova pe Vasile Plevan, procurorul care a picat de două ori evaluarea...

Comisia de evaluare a procurorilor a depus o contestație la Curtea Supremă de Justiție împotriva hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) prin care procurorul anticorupție Vasile Plevan a promovat evaluarea externă. Astfel, Comisia solicită verificarea legalității hotărârii CSP de a respinge raportul de reevaluare al Completului A, care propunea nepromovarea evaluării de către procuror.

(live) Ion Ceban, foc și pară la ședința Primăriei: „Haideți să facem tot posibilul ca transportul public să nu devină saună publică”

Primarul General, Ion Ceban, convoacă luni, 29 iunie 2026, ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău. Urmăriți live, pe UNIMEDIA.

Documentul care obligă FLYONE să-și schimbe acționarii face trimitere la o lege abrogată

Documentul prin care fondatorii companiei FLYONE sunt obligați să renunțe la cotele-părți din societate în termen de 90 de zile conține o trimitere la o lege abrogată anul trecut, atrage atenția jurnalistul Corneliu Gandrabur, într-o analiză publicată pe blogul său.

Ialoveni va avea sens giratoriu la una dintre cele mai aglomerate intersecții din oraș

La Ialoveni va fi amenajat un sens giratoriu la intersecția drumului național G71 cu strada Grigore Vieru, anunță Administrația Națională a Drumurilor. Lucrările prevăd reamenajarea carosabilului pe o suprafață de peste 6.200 m², montarea bordurilor, instalarea stâlpilor de iluminat stradal, aplicarea marcajului rutier și amenajarea zonelor verzi. „Amenajarea sensului giratoriu în această intersecție va contribui la fluidizarea traficului rutier, reducerea timpilor de așteptare și a riscului producerii accidentelor, sporirea siguranței participanților...