Republica Moldova a primit calificativul de risc moderat în ediția 2026 a Indicelui Global al Torturii. Totuși, documentul arată că în domenii esențiale, precum combaterea brutalității poliției, condițiile din penitenciare, lupta împotriva impunității și protecția victimelor, riscul rămâne considerabil.
Raportul, realizat de Organizația Mondială Împotriva Torturii (OMCT), cu date colectate de Promo-LEX, arată că în 2025 au fost înregistrate 299 de plângeri privind tortura și relele tratamente. Procurorii au deschis doar 76 de anchete, iar mai puțin de 5% dintre dosare s-au încheiat cu condamnări.
„Relele tratamente apar cel mai des în momentul reținerii. Sunt documentate bătăi și lovituri, alături de presiune psihologică prin amenințări. Un proiect-pilot a adus 225 de camere corporale în zece inspectorate raionale până în 2024, însă folosirea lor este reglementată printr-un ordin departamental, nu printr-o lege. Moldova nu are un organ civil independent de supraveghere a poliției, lacună semnalată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii și de Open Society Justice Initiative”, expică Promo-LEX.
Și condițiile din penitenciare rămân o problemă majoră. Penitenciarele nr. 13 din Chișinău și nr. 11 din Bălți sunt grav supraaglomerate, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că sistemul penitenciar din Republica Moldova continuă să fie afectat de ierarhiile informale dintre deținuți.
„Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, cu 325 de deținuți peste capacitate, și Penitenciarul nr. 11 din Bălți, cu 173. La 5 martie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea Petrov v. Republica Moldova, prin care ierarhia informală dintre deținuți a fost recunoscută drept încălcare structurală a articolelor 3 și 14 din Convenție. Vizita Comitetului pentru Prevenirea Torturii din iunie 2025 a fost fără precedent: membrii delegației au fost amenințați direct de liderii ierarhiei informale la Penitenciarul Cricova. Asistența medicală din penitenciare ține în continuare de Ministerul Justiției, nu de Ministerul Sănătății, iar personalul medical este insuficient. La ultima inspecție, penitenciarele Brănești și Cricova nu aveau niciun medic generalist prezent”, transmite Asociația.
Raportul arată că victimele torturii primesc cu greu sprijin din partea statului. Deși există o lege care prevede reabilitarea și despăgubirea acestora, până în prezent nu a fost identificat niciun caz în care statul să fi acordat compensații în baza acestei legi.
„Până în octombrie 2024, Consiliul Europei nu a găsit însă niciun caz de compensare financiară din partea statului în baza acestei legi. Sub un sfert dintre supraviețuitorii torturii primesc despăgubiri sau servicii de reabilitare plătite de stat. Calea reală de reparație rămâne Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Serviciile principale de reabilitare multidisciplinară sunt asigurate de o organizație neguvernamentală, RCTV Memoria, care ajunge la 450 până la 600 de beneficiari pe an. Victimele sunt deseori descurajate să depună plângeri și nu au o protecție reală împotriva represaliilor”, menționează reprezentanții Promo-LEX.
„Eticheta de risc moderat poate induce în eroare”, a declarat Vadim Vieru, avocat, reprezentant al Asociației Promo-LEX.
„Statul are acum o hotărâre a Curții de la Strasbourg care îi cere măsuri concrete în penitenciare și are propriile cifre despre impunitate. Așteptăm fapte, mai ales un organ civil independent care să ancheteze plângerile împotriva poliției”, subliniază avocatul.
Potrivit acestuia, autoritățile trebuie să ia măsuri concrete pentru reformarea penitenciarelor și să creeze un organism independent care să investigheze plângerile împotriva polițiștilor.
Printre recomandările adresate autorităților se numără combaterea impunității în cazurile de tortură, îmbunătățirea condițiilor din penitenciare, transferul serviciilor medicale din închisori către Ministerul Sănătății și oferirea de despăgubiri reale victimelor.
Indicele Global al Torturii este elaborat de Organizația Mondială Împotriva Torturii (OMCT) împreună cu rețeaua SOS-Torture, care reunește peste 200 de organizații locale. Lansat în iunie 2025, indicele măsoară în 2026 un număr de 39 de țări din cinci regiuni, după șapte piloni tematici și cinci niveluri de risc.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Victime fără despăgubiri și penitenciare supraaglomerate: Ce arată Indicele Global al Torturii despre Republica Moldova apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




