Clădirea abandonată a Morii Roșii ar putea fi readusă la viață. Ce se va construi în locul ei

Clădirea abandonată a Morii Roșii din Chișinău ar putea fi transformată într-un centru multifuncțional cultural. Proiectul prevede amenajarea unor spații pentru conferințe, expoziții și evenimente educaționale. Anunțul a fost făcut la evenimentul de încheiere al proiectului transnațional NONA, implementat de Primăria municipiului Chișinău, transmite IPN.

Managerul proiectului, Victor Buzu, a declarat că, pentru a asigura sustenabilitatea financiară a clădirii, la primul etaj ar fi prevăzut un spațiu destinat unui operator din domeniul HoReCa. La etajul al doilea ar putea fi amenajată sala municipală de conferințe, cel de-al treilea etaj ar putea găzdui un spațiu de coworking, iar ultimul nivel ar fi destinat expozițiilor, inclusiv unei expoziții permanente dedicate istoriei Morii Roșii.

Inițiatorii proiectului își exprimă speranța că, odată restaurată, Moara Roșie va redeveni un spațiu de referință al orașului, un loc în care comunitatea se va putea reuni și va avea acces la activități culturale. Șefa interimară a Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Eugenia Liubomeiscaia, a menționat că Moara Roșie reprezintă un monument de patrimoniu care merită să fie valorificat, iar pentru direcție acest proiect are o importanță majoră.

Proiectul a inclus curățarea vegetației, realizarea cercetărilor arheologice și expertizei tehnice, întocmirea unei schițe de reabilitare și restaurare. Autoritățile locale urmează să prezinte schița de proiect la Consiliul Național al Monumentelor Istorice.

Moara Roșie este una dintre primele mori cu abur din Chișinău. Aceasta a fost construită inițial în anii 1850-1860 și reconstruită în 1884 din piatră. Este clădire istorică și monument protejat în Registrul Monumentelor Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Clădirea abandonată a Morii Roșii ar putea fi readusă la viață. Ce se va construi în locul ei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Moldova arde! Cum fac față moldovenii arșiței de afară

Pe timp de caniculă, Inspectoratul General pentru Situații de...

Canicula afectează drumurile din Republica Moldova: Avertismentul AND pentru șoferi

Valul de caniculă pune presiune pe infrastructura rutieră din...

Turcia a interzis intrarea unei nave cu 2.700 de turiști LGBT în apele sale teritoriale

Turcia a interzis intrarea în apele sale teritoriale a...

Turcia a interzis intrarea unei nave cu 2.700 de turiști LGBT în apele sale teritoriale

Turcia a interzis intrarea în apele sale teritoriale a...

Consiliul Concurenței ridică semne de întrebare privind preluarea activelor Natur Bravo de către Orhei-Vit

Consiliul Concurenței a identificat posibile riscuri concurențiale în legătură...

Moldcell a lansat Lumo Family, abonamentul care reunește întreaga familie într-un singur grup

Gestionarea abonamentelor pentru întreaga familie poate deveni mai simplă...

ULTIMA ORĂ

Canicula poate afecta drumurile naționale. AND avertizează asupra riscului de ridicare a dalelor de beton

Temperaturile ridicate prognozate pentru perioada 28 iunie – 1 iulie pot provoca deteriorări ale îmbrăcămintei rutiere din beton-ciment pe unele drumuri publice naționale, manifestate prin...

VIDEO | Ion Ceban acuză Președinția că sabotează vizitele sale externe: „Maia Sandu suna personal primarii români să nu se întâlnească cu mine”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a acuzat luni că Președinția Republicii Moldova intervine activ pentru a-i sabota întâlnirile diplomatice externe, susținând că Maia...

Important

Canicula poate afecta drumurile naționale. AND avertizează asupra riscului de ridicare a dalelor de beton

Temperaturile ridicate prognozate pentru perioada 28 iunie – 1 iulie pot provoca deteriorări ale îmbrăcămintei rutiere din beton-ciment pe unele drumuri publice naționale, manifestate prin ridicarea dalelor, avertizează Administrația Națională a Drumurilor (AN...

Moldova arde! Cum fac față moldovenii arșiței de afară

Pe timp de caniculă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a instalat 14 puncte de reabilitare în capitală și în regiunile țării – la Cahul, Ialoveni, Cantemir, Căușeni, Ștefan Vodă, Hâncești, Cimișlia și UTA Găgăuzia. În primele 24 de ore de la deschiderea corturilor, peste 1.500 de persoane au solicitat ajutor, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în municipiul Chișinău. Edilul capitalei Ion Ceban a anunțat că și primăria...

Ceban acuză PAS că protejează o companie de salubrizare: „Businessul cu gunoiștea continuă”. Reacția ministrului Mediului

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză PAS că ar proteja o companie de salubrizare implicată anterior într-un scandal privind gestionarea deșeurilor. Potrivit edilului, compania, care fi administrată de cumnatul unui reprezentant al partidului de guvernare, ar continua să activeze și să transporte deșeuri la Sîngera, dar și pe un teren din Boșcana. Ministrul Mediului, Gheorghe The post Ceban acuză PAS că protejează o companie de salubrizare: „Businessul cu gunoiștea...

FOTO // Comisara europeană Jessika Roswall a vizitat GreenTech Hub Moldova de la UTM, centru dedicat tehnologiilor verzi

Comisara europeană pentru mediu, reziliență în domeniul apei și economie circulară competitivă, Jessika Roswall, a vizitat GreenTech Hub Moldova, un centru dedicat tehnologiilor verzi, economiei circulare și cercetării aplicate, creat în cadrul Universității...

Canicula poate provoca deformări ale carosabilului pe drumurile naționale

Autoritățile atrag atenția că din cauza temperaturilor ridicate, pe drumurile naționale pot apărea deformări ale carosabilului. Administrația Națională a Drumurilor avertizează că, pe tronsoanele din beton-ciment, dalele se pot ridica, ceea ce poate pune în pericol siguranța circulației și a participanților la trafic, transmite IPN. Potrivit AND, în contextul avertizărilor meteorologice de cod galben, portocaliu și roșu de caniculă au fost intensificate activitățile de patrulare și de monitorizare de pe...

Agenda evenimentelor pentru marți, 30 iunie

Curtea de Conturi examinează auditul asupra rapoartelor financiare ale Proiectului „Îmbunătățirea calității educației” la situația din 31 decembrie 2025 /CCRM /ora 09:00/. Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare organizează evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului SpongeCity, dedicat soluțiilor bazate pe natură pentru adaptarea orașelor la schimbările climatice /Artcor /ora 10:00/. Curtea Constituțională se pronunță asupra sesizărilor referitoare la excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea privind partidele politice /CC...

Canicula afectează drumurile din Republica Moldova: Avertismentul AND pentru șoferi

Valul de caniculă pune presiune pe infrastructura rutieră din Republica Moldova, avertizează Administrația Națională a Drumurilor (AND). Din cauza temperaturilor ridicate, pe unele drumuri naționale pot apărea deteriorări ale îmbrăcămintei rutiere, inclusiv ridicarea dalelor, situații care pot afecta siguranța traficului. În acest context, AND a intensificat patrulările și monitorizează permanent sectoarele cu risc. Echipele intervin pentru semnalizarea zonelor afectate și pentru remedierea problemelor apărute. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență, să...