Proba la disciplina obligatorie la Bacalaureatul din România, amânată din cauza caniculei

Proba scrisă la disciplina obligatorie – Matematică sau Istorie – din cadrul examenului de Bacalaureat din România a fost amânată din cauza avertizării cod roșu de caniculă. Decizia a fost luată de ministrul educației pentru a proteja sănătatea elevilor și a cadrelor didactice în contextul temperaturilor extreme prognozate de meteorologi, transmite IPN.

Astfel, examenul scris, care era programat inițial pentru marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie. Totodată, Ministerul Educației și Cercetării a precizat că măsura are un caracter punctual și nu influențează restul calendarului de examen, iar pentru a limita impactul asupra planurilor absolvenților, toate celelalte probe și etape ale Bacalaureatului rămân nemodificate și se vor desfășura conform programării stabilite anterior.

În România, pe lângă probele orale, Bacalaureatul are trei probe scrise: la Limba și literatura română, la disciplina obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie și la o disciplină la alegere, în funcție de profil și specializare. Absolvenții care au studiat într-o limbă a minorităților naționale susțin și o probă scrisă la Limba și literatura maternă.

The post Proba la disciplina obligatorie la Bacalaureatul din România, amânată din cauza caniculei appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 30 iunie

Publicul este invitat la spectacolul „Poveștile vechii menore” /Teatrul...

Tiraspolul a inclus 19 canale de Telegram pe lista surselor de informații „indezirabile”

Așa-numitul minister al securității de stat (MGB) din regiunea...

Agenda evenimentelor pentru marți, 30 iunie

Curtea de Conturi examinează auditul asupra rapoartelor financiare ale...

Canicula poate provoca deformări ale carosabilului pe drumurile naționale

Autoritățile atrag atenția că din cauza temperaturilor ridicate, pe...

Municipiul Chișinău are un nou arhitect-șef

Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul...

Municipiul Chișinău are un nou arhitect-șef

Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul...

Expert-Grup propune restructurarea APP în trei etape, cu obiectiv final un holding de stat

Structura actuală a Agenției Proprietății Publice nu mai corespunde...

ULTIMA ORĂ

Chișinău are un nou arhitect-șef. Cine este Eugenia Liubomeiscaia

Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul Chișinău are un șef nou – Eugenia Liubomeiscaia. Aceasta va exercita interimatul funcției, prin dispoziția semnată...

VIDEO | Ion Ceban acuză Președinția că sabotează vizitele sale externe: „Maia Sandu suna personal primarii români să nu se întâlnească cu mine”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a acuzat luni că Președinția Republicii Moldova intervine activ pentru a-i sabota întâlnirile diplomatice externe, susținând că Maia...

Important

Chișinău are un nou arhitect-șef. Cine este Eugenia Liubomeiscaia

Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul Chișinău are un șef nou – Eugenia Liubomeiscaia. Aceasta va exercita interimatul funcției, prin dispoziția semnată de primarul Ion Ceban, după numirea Svetlanei Dogotaru în funcția de viceprimar al capitalei, scrie IPN. Potrivit sursei citate, Eugenia Liubomeiscaia are aproximativ 40 de ani de experiență în domeniu The post Chișinău are un nou arhitect-șef. Cine este Eugenia Liubomeiscaia appeared first on...

(foto) Argint pentru Moldova. Nicu Colța urcă pe podiumul european din Italia și obține biletul pentru Mondiale: „Fac toate acestea pentru ca băiatul din...

Sportivul moldovean Nicu Colța s-a calificat la Campionatul Mondial de powerlifting după o performanță remarcabilă la Campionatul European desfășurat în perioada 27-28 iunie, la Verona, Italia. Acesta a cucerit medalia de argint. „Fac toate acestea pentru ca băiatul din mine să fie mândru și pentru a-mi transforma fiecare vis în realitate. Am pierdut multe, am făcut greșeli și am plătit pentru fiecare dintre ele. Dar toate m-au făcut...

Elevii și profesorii unui gimnaziu din Soroca vor avea condiții mai bune în noul an de studii: „Era frig și mucegai”

Condiții moderne, din această toamnă, la Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” din Soroca. Elevii și profesorii vor reveni la cursuri într-o școală complet înnoită. Schimbarea vine după ani de zile în care procesul de învățământ a fost o adevărată provocare. Din cauza infrastructurii învechite, sălile de clasă erau reci, pline de umezeală și mucegai, iar în timpul iernii atât copiii, cât și cadrele didactice erau nevoiți să se îmbrace gros la ore.

Ultimul avion militar american a părăsit Bulgaria. „Misiunea s-a încheiat”

Ultimul avion militar american a părăsit duminică Bulgaria, punând capăt misiunii US Air Force de sprijin în războiul din Iran. Aeroportul din Sofia va fi preluat acum de Forțele Aeriene Bulgare, care se pregătesc de sezonul incendiilor, scrie protv.ro.

Drumarii avertizează șoferii: Canicula poate ridica dalele de beton de pe traseele naționale

Administrația Națională a Drumurilor (AND) avertizează șoferii că temperaturile extreme din următoarele zile creează risc de ridicare a dalelor din beton-ciment pe drumurile naționale, ceea ce poate afecta siguranța circulației. Potrivit AND, pentru prevenirea incidentelor și asigurarea unui trafic în condiții de siguranță, unitățile teritoriale ale S.A. „Drumuri” au intensificat patrularea și monitorizarea sectoarelor vulnerabile The post Drumarii avertizează șoferii: Canicula poate ridica dalele de beton de pe traseele...

IPN | Agenda culturală | 30 iunie

Publicul este invitat la spectacolul „Poveștile vechii menore” /Teatrul Republican „Luceafărul” /ora 17:30/. Teatrul Național „Mihai Eminescu” prezintă spectacolul „Sfaturile Melaniei” /TNME /ora 18:30/. Este prezentat un film în aer liber (15-30 iunie) /Digital Park /ora 21:30/. Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/. Continuă expoziția de vagoane „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”...

(video) Scandal într-un troleibuz din capitală: Un bărbat a hărțuit mai multe femei, apoi l-a mușcat pe polițistul venit să-l rețină

Un bărbat ar fi hărțuit mai multe pasagere într-un troleibuz din capitală. Cazul s-a produs în dimineața zilei de astăzi, în sectorul Buiucani.