Mai mulți bărbați au fost prinși în ultimele zile conducând biciclete, trotinete electrice și triciclete sub influența alcoolului. Cea mai mare concentrație depistată de polițiști a fost de 1,87 mg/l alcool în aerul expirat. Cazurile au fost înregistrate atât în Chișinău, cât și în mai multe raioane ale țării.
În Capitală, cea mai mare alcoolemie a fost înregistrată la un biciclist de 26 de ani, oprit pe strada Bîc, care avea 1,73 mg/l alcool în aerul expirat.
Alți cinci conducători de trotinete electrice, cu vârste cuprinse între 18 și 43 de ani, au fost depistați pe străzile Alecu Russo, Florilor și Renașterii Naționale, având concentrații cuprinse între 0,26 și 0,83 mg/l. De asemenea, un biciclist de 34 de ani, oprit pe strada Meșterul Manole, avea 0,24 mg/l.
În raioane, cea mai mare alcoolemie a fost depistată în localitatea Step-Soci din raionul Orhei, unde doi bicicliști de 42 și 44 de ani aveau 1,87 mg/l, respectiv 1,28 mg/l alcool în aerul expirat.
Alte cazuri au fost înregistrate în Sculeni, Bucovăț, Recea și Mingir, unde conducătorii de triciclete și biciclete aveau concentrații cuprinse între 0,36 și 0,62 mg/l.
Poliția precizează că toate persoanele depistate au fost sancționate conform prevederilor legale.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Prinși beți pe biciclete, trotinete și triciclete. Poliția a aplicat sancțiuni în Chișinău și raioane apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




