„Am ajuns într-un punct critic”: Companiile aeriene cer suspendarea sistemului de control EES

Companiile aeriene și aeroporturile cer suspendarea temporară a noului sistem de control la frontierele UE, avertizând că acesta provoacă întârzieri majore în plin sezon al vacanțelor de vară. Potrivit operatorilor, unii pasageri așteaptă chiar și cinci ore la controlul de frontieră, iar unele avioane decolează cu jumătate dintre locuri goale, potrivit The Guardian, scrie Antena 3 CNN.

Reprezentanții aeroporturilor și ai companiilor aeriene au transmis o scrisoare către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care solicită posibilitatea suspendării controalelor biometrice în perioadele în care numărul pasagerilor depășește capacitatea punctelor de control.

„Am ajuns într-un punct critic”, au declarat grupurile industriale ACI Europe, care reprezintă aeroporturile, Airlines 4 Europe și Asociația Internațională a Transportului Aerian, care reprezintă companiile aeriene.

„Pasagerii au fost deja nevoiți să stea la coadă perioade lungi de timp în afara clădirilor terminalelor și pe platformele expuse, deoarece facilitățile de control la frontieră nu pot procesa sosirile suficient de repede”, transmit aceștia, potrivit sursei citate.

Potrivit acestora, pasagerii sunt nevoiți să stea ore întregi la cozi, inclusiv în afara terminalelor, asta pentru că autoritățile de frontieră nu reușesc să proceseze suficient de repede sosirile.

Din acest motiv, operatorii solicită Comisiei Europene să permită suspendarea completă a verificărilor biometrice în lunile iulie și august, atunci când aeroporturile sunt supraaglomerate.

Mai mult decât atât, unii operatori susțin că unele avioane pleacă pe jumătate goale, din cauza faptului că pasagerii nu reușesc să treacă la timp de controlul de frontieră.

De altfel, și aeroporturile din Roma iau în calcul să suspende noile controale la frontieră introduse prin Sistemul de Intrare/Ieșire al UE, cunoscut ca EES, pentru a preveni haosul în călătoriile din această vară, a declarat directorul operatorului aeroportuar al orașului.

EES a devenit complet operațional din data de 10 aprilie, dar implementarea sa a fost dificilă, fiind lansate apeluri pentru suspendarea sistemului, în timp ce unele aeroporturi au avut nevoie de măsuri suplimentare de securitate pentru a gestiona cozile.

Noile controale înseamnă că ștampilele aplicate pe pașapoarte sunt înlocuite cu înregistrări digitale ale intrărilor și ieșirilor, precum și ale refuzurilor de intrare pentru călătorii din afara UE care vin pentru șederi scurte.

Sunt înregistrate, de asemenea, informații biometrice, precum imaginile faciale și amprentele, alături de datele personale din documentul de călătorie folosit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul „Am ajuns într-un punct critic”: Companiile aeriene cer suspendarea sistemului de control EES apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Parlamentul propune crearea unui Punct Focal Național Antifraudă pentru combaterea escrocheriilor online

Parlamentul a audiat raportul Comisiei de anchetă privind fenomenul...

Decis în Parlament! Victoria Belous este noua șefă a Comisiei pentru economie, buget și finanțe

Deputata din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Victoria...

Amenzi pentru ambrozie: cinci proprietari de terenuri, sancționați în raionul Soroca

Cinci persoane au fost sancționate de inspectorii de mediu...

Drone noi pentru MAI: echipamentele vor fi folosite la supravegherea frontierei și intervenții de urgență

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și-a consolidat capacitățile operaționale prin...

Drone noi pentru MAI: echipamentele vor fi folosite la supravegherea frontierei și intervenții de urgență

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și-a consolidat capacitățile operaționale prin...

ULTIMA ORĂ

Copiii de peste șapte ani și cei cu dizabilități, mai greu de adoptat: Familiile preferă copii mici și sănătoși

Peste 800 de copii din Republica Moldova au statut adoptabil, însă interesul familiilor rămâne mult mai redus: doar aproximativ 300 și-au exprimat intenția de a...

Proiectul Partidului Nostru împotriva escrocheriilor telefonice, votat în Parlament cu 79 de voturi: Cartelele SIM vor fi vândute doar cu buletinul, iar apelurile suspecte...

Furnizorii de rețele publice și de servicii de comunicații electronice vor fi obligați să implementeze măsuri tehnice pentru identificarea, verificarea și blocarea apelurilor suspecte....

Important

Copiii de peste șapte ani și cei cu dizabilități, mai greu de adoptat: Familiile preferă copii mici și sănătoși

Peste 800 de copii din Republica Moldova au statut adoptabil, însă interesul familiilor rămâne mult mai redus: doar aproximativ 300 și-au exprimat intenția de a adopta. Autoritățile explică această discrepanță prin profilul copiilor eligibili. Cei mai mulți au peste șapte ani, au dizabilități sau fac parte din categorii pe care familiile adoptatoare le aleg mai rar.

Test decisiv pentru pacificatorii moldoveni: „Scutul Păcii 2026” intră în etapa finală

Militarii Batalionului 22 „Căști Albastre” au fost evaluați joi în cadrul unor exerciții tactice care le testează capacitatea de a participa la misiuni internaționale de menținere a păcii. Aplicațiile s-au desfășurat la Centrul de instruire de la Bulboaca și au fost monitorizate de observatori din mai multe state. Exercițiile fac parte din „Scutul Păcii 2026”, program de evaluare și certificare a contingentului național destinat operațiunilor de menținere a păcii.

Parlamentul propune crearea unui Punct Focal Național Antifraudă pentru combaterea escrocheriilor online

Parlamentul a audiat raportul Comisiei de anchetă privind fenomenul escrocheriilor telefonice, financiare și digitale și a aprobat o hotărâre prin care recomandă instituirea unui Punct Focal Național Antifraudă. Noua structură ar urma să consolideze mecanismele de prevenire, identificare, investigare și combatere a fraudelor. Potrivit raportului prezentat, peste 95% dintre fraude sunt comise prin tehnici de inginerie socială. Printre cele mai răspândite metode se numără falsificarea identității apelantului, escrocheriile investiționale bazate...

Deconectări de lumină, mâine, în capitală și în mai multe localități din țară: Care sunt adresele vizate

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că vineri, 3 iulie 2026, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos.

Cetatea Soroca a găzduit manifestările dedicate memoriei lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Cetatea Soroca a devenit joi loc de omagiu în memoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt. La 522 de ani de la trecerea în eternitate, fortăreața de pe malul Nistrului a găzduit un eveniment comemorativ dedicat marelui voievod. Autorități locale, istorici, reprezentanți ai instituțiilor de cultură, dar și locuitori ai raionului Soroca au venit să-și exprime respectul față de domnitor.

(video) „Ne ducem la fund”. Igor Dodon: Situația în economie e îngrijorătoare. Dacă Guvernul nu intervine, deficitul bugetar ar putea ajunge la 35 -40...

Ex-președintele Igor Dodon atrage atenția Guvernului că situația economică din Republica Moldova este îngrijorătoare, susținând că deficitul bugetar ar putea ajunge la 35-40 de miliarde de lei, dacă nu se intervine. „Ne ducem la fund”, a spus lideru PSRM.

Adrenalină la cote maxime, schimburi spectaculoase de lovituri! La Chișinău au început Campionatele Republicii Moldova la box

Cei mai buni boxeri din Republicii Moldova au început evoluțiile la Campionatele Naționale ce se desfășoară la Sala Polivalentă din Chișinău. La competiție participă 50 de sportivi din diverse localități ale țării. Pugiliștii concurează în 10 categorii de greutate. Boxerii au început tare și chiar primele lupte au fost încinse la maximum.