Peste 130 de localități nu au transport public spre centrul raional. Primăriile vor fi obligate să creeze rute

În Republica Moldova, 135 de localități nu au în prezent nicio legătură prin transport public cu centrul raional. După finalizarea reformei administrației publice locale, autoritățile intenționează să oblige primăriile să asigure conexiunea acestor sate, chiar și în cazurile în care rutele nu sunt rentabile din punct de vedere economic. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, transmite IPN.

„Sunt 135 de localități unde nu există transport care să facă legătura cu centrul raional din totalul 1682. Noi suntem în așteptarea deciziei finale a Parlamentului când vom ști exact câte primării avem. Noi venim cu obligativitatea pentru administrația publică locală de a interconecta toate localitățile”, a declarat Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RealitateaTV.

Potrivit vicepremierului, după ce va fi stabilit numărul final al primăriilor în urma reformei APL, primăriile din localitățile fără transport public vor avea obligația de a asigura cel puțin o cursă pe săptămână, chiar dacă aceasta nu va fi profitabilă din punct de vedere economic.

„Chiar și un sat mic cu 400-500 de locuitori, evident el nu va putea genera un număr mare de pasageri ca acea cursă să fie profitabilă, dar obligatoriu trebuie să existe transport o dată sau de două ori pe săptămână. Trebuie să existe legătura dintre sat, capitala de comună și centrul administrativ, adică orașul”, a mai spus ministrul.

Potrivit lui, transportul public de persoane trebuie tratat ca un serviciu social, și nu exclusiv ca o activitate comercială. „Transportul public de persoane este un serviciu social. Când avem o activitate comercială lumea este axată pe profit. Iar rutele constituite până acum sunt strict comerciale, de asta avem localități care n-au transport. De aceea, aceste rute trebuie create de administrația publică locală”, a mai spus Vladimir Bolea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Peste 130 de localități nu au transport public spre centrul raional. Primăriile vor fi obligate să creeze rute apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Nord Stream: Parchetul german acuză Ucraina de coordonarea sabotajului din 2022

Parchetul german a acuzat joi autoritățile ucrainene că au...

Carburanții se scumpesc din nou! Cât vor costa benzina și motorina vineri

Carburanții continuă să se scumpească. Agenția Națională pentru Reglementare...

VIDEO Bani, droguri și telefoane pentru grupările criminale din închisoare: Zeci de percheziții și persoane reținute

Patru persoane au fost reținute de oamenii legii într-un dosar privind...

Corupție la Agricultură: Secretar de stat reținut cu mită pentru reluarea importului de furaje din Ucraina

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a...

Un copil a rămas paralizat după o anestezie la stomatolog: CtEDO condamnă Moldova, la 14 ani de la incident

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a constatat, în...

Percheziții la Ministerul Agriculturii! CNA a reținut două persoane. Despre cine este vorba

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) desfășoară la această oră...

ULTIMA ORĂ

Nord Stream: Parchetul german acuză Ucraina de coordonarea sabotajului din 2022

Parchetul german a acuzat joi autoritățile ucrainene că au ordonat sabotarea gazoductelor ruso-germane Nord-Stream la puțin timp după invazia rusă din Ucraina, anunț care intervine...

BREAKING NEWS | Ion Ceban anunță inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului PAS

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va propune inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului. Documentul urmează să...

Important

Nord Stream: Parchetul german acuză Ucraina de coordonarea sabotajului din 2022

Parchetul german a acuzat joi autoritățile ucrainene că au ordonat sabotarea gazoductelor ruso-germane Nord-Stream la puțin timp după invazia rusă din Ucraina, anunț care intervine în ziua de după inculparea unui prim suspect, relatează Agerpres cu referire la AFP. Suspectul, identificat ca Serhii K., „și alți militari au elaborat, la cererea autorităților ucrainene, un plan vizând distrugerea gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2”, a precizat parchetul într-un comunicat,...

Republica Moldova va schimba automat mai multe categorii de date financiare cu alte țări

Republica Moldova va putea face schimb automat de informații privind un număr mai mare de categorii de conturi financiare cu instituțiile omoloage din diferite țări. Posibilitatea va fi oferită după ce astăzi Parlamentul a aprobat, în lectura a doua, un proiect de l...

Igor Boțan: Doar educația poate contracara fenomenul escrocheriilor online

Doar educația poate contracara fenomenul escrocheriilor online, iar subiectul securității informaționale și bancare trebuie explicat constant. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice „De ce societatea este vulnerabilă în fața escrocheriilor financiare?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, metodele folosite de escroci evoluează odată cu dezvoltarea tehnologiilor, motiv pentru care și măsurile de protecție trebuie adaptate permanent. Potrivit lui Igor Boțan, evoluția...

Bogdan Țîrdea: Solicităm explicații privind posibile conflicte de interese și rețele de influență în sistemul de justiție

Astăzi, în ședința plenară a Parlamentului, deputatul PSRM Bogdan Țîrdea a solicitat audierea ministrului Justiției, în contextul unor informații apărute în spațiul public referitoare la activitatea conducerii Institutului Național al Justiției și la posibile legături de rudenie și influență în instituțiile-cheie ale sistemului de justiție. „Solicităm prezența ministrului Justiției în Parlament pentru a confirma sau The post Bogdan Țîrdea: Solicităm explicații privind posibile conflicte de interese și rețele de...

Eurovision 2027: Canada intră în competiție, fiind prima țară nouă care se alătură concursului după Australia, în 2015

Canada va participa la Eurovision Song Contest 2027, marcând o premieră istorică pentru competiția muzicală internațională, au anunțat Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU) și CBC/Radio-Canada, noul membru al organizației. Țara nord-americană va urca pe scena concursului din Bulgaria, devenind primul debutant după Australia, care s-a alăturat competiției în 2015, și va concura începând cu faza semifinalelor.

Operațiune de amploare a PCCOCS și INI: Patru suspecți reținuți, zeci de percheziții și bani confiscați

Patru persoane au fost reținute într-un dosar privind colectarea ilegală de bani destinați finanțării organizațiilor criminale conduse de așa-zișii „hoți în lege”, atât în penitenciare, cât și în afara acestora. În urma unei operațiuni desfășurate de procurorii pentru cauze speciale împreună cu ofițerii de investigații, au fost efectuate aproape 50 de percheziții, fiind ridicați peste 300.000 de lei, valută, telefoane mobile, droguri și alte obiecte interzise.

Procurorii i-au schimbat învinuirea lui Rosian Vasiloi în dosarul atacului armat de la Aeroport: Ex-șeful IGPF nu mai este acuzat de neglijență în serviciu

La trei ani de la atacul armat de la Aeroportul Internațional Chișinău, Procuratura Generală anunță că a schimbat încadrarea juridică în dosarul în care este vizat fostul șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi. Acesta nu mai este cercetat pentru neglijență în serviciu, ci pentru „lipsirea de viață din imprudență săvârșită asupra a două persoane”, iar urmărirea penală este în continuare în desfășurare. Informația a...