Un bărbat din Râbnița a fost reținut și plasat în arest preventiv într-un dosar de escrocherie de proporții, după ce ar fi contribuit la o schemă prin care un tată și fiul său au fost deposedați de peste un milion de lei. Potrivit oamenilor legii, suspectul avea rol de curier și a fost prins în momentul în care ridica a doua tranșă de bani, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, victimele au fost contactate de persoane necunoscute care le-au indus în eroare, pretinzând că pe numele lor ar fi fost contractate credite frauduloase. Sub acest pretext, tatăl și fiul au fost determinați să contracteze împrumuturi și să transmită ulterior sumele obținute unui curier desemnat de presupușii escroci.
Oamenii legii precizează că, dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.
Cazul celor doi bărbați se înscrie într-un val mai amplu de fraude telefonice raportate de IGP în ultimele 24 de ore, în care escrocii au folosit identitatea unor instituții precum Poliția, Banca Națională sau o companie de telefonie mobilă pentru a induce în eroare cetățenii, prejudiciul total depășind un milion de lei.
The post Bărbat din Râbnița, arestat într-un caz de escrocherie cu prejudiciu de peste 1 milion de lei appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN



