Rusia a lovit hotelul în care erau cazați angajații Parlamentului European. Metsola: „Sunt în siguranță”

Hotelul din Kiev în care era cazată o delegație a Parlamentului European a fost lovit în timpul atacului masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de miercuri spre joi. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat că toți angajații sunt în siguranță, în timp ce șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a cerut noi sancțiuni împotriva Moscovei.

Roberta Metsola a publicat pe rețeaua X o fotografie cu hotelul cuprins de flăcări și a precizat că angajații Parlamentului European, aflați într-o delegație la Kiev, nu au fost răniți.

„O altă noapte cumplită la Kiev și în alte orașe ucrainene, după atacul masiv de aseară cu rachete și drone rusești. Sunt ușurată că personalul Parlamentului European aflat acolo este în siguranță, după ce locul unde erau cazați a fost lovit.

Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care și-au pierdut persoanele dragi, către cei răniți și către toți cei care au fost din nou nevoiți să petreacă noaptea sub atac”, a scris Metsola, potrivit Antena 3 CNN.

La rândul său, șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a confirmat că personalul european este în siguranță și a anunțat că va propune noi sancțiuni împotriva Rusiei.

„Doar cuvintele de condamnare nu vor opri atacurile asupra Kievului. Numai un sprijin militar susținut pentru Ucraina și o presiune sporită asupra Moscovei pot face acest lucru. Astăzi voi propune sancționarea mai multor entități care sprijină complexul militar-industrial al Rusiei, ca răspuns la aceste lovituri.

Cu cât Moscova atacă mai mult civilii, cu atât trebuie impuse mai multe sancțiuni. Creștem constant costurile, până când Rusia înțelege cănu poate câștiga”, a declarat Kallas.

Atacul asupra Kievului a provocat distrugeri în zeci de locații din capitala ucraineană, inclusiv la clădiri rezidențiale și infrastructură civilă. Autoritățile ucrainene au anunțat că Rusia a lansat un atac combinat cu rachete și drone, iar bilanțul victimelor a crescut la cel puțin 17 morți și zeci de răniți.

Ministerul rus al Apărării a susținut că loviturile au vizat infrastructură militară și energetică, în timp ce autoritățile ucrainene afirmă că au fost lovite obiective civile și blocuri de locuințe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Rușii au lovit Kievul. Oamenii s-au adăpostit în metrou: 10 morți și 34 de răniți

Articolul Rusia a lovit hotelul în care erau cazați angajații Parlamentului European. Metsola: „Sunt în siguranță” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Canicula din iulie poate împinge din nou în sus prețurile la energie electrică în Europa

Riscul unor noi valuri de căldură în luna iulie...

Canicula din iulie poate împinge din nou în sus prețurile la energie electrică în Europa

Riscul unor noi valuri de căldură în luna iulie...

Povestea măslinului vechi de 2.250 de ani, salvat de la moarte de o mică comunitate din Muntenegru

Situat între piscurile muntoase din Muntenegru şi coastele Mării...

Acționar Moldovagaz: Gazprom a cerut anularea lefurilor de 600.000 lei în Consiliul de Observatori, dar nu s-a votat

Concernul rus Gazprom a propus excluderea remunerației pentru membrii...

Acționar Moldovagaz: Gazprom a cerut anularea lefurilor de 600.000 lei în Consiliul de Observatori, dar nu s-a votat

Concernul rus Gazprom a propus excluderea remunerației pentru membrii...

ULTIMA ORĂ

Igor Grosu, despre excluderea lui Petru Bondari și a Lidiei Coică din PAS: Au acționat în interesul unui agent economic

Directorul întreprinderii Metalferos, Petru Bondari, și consiliera locală Lidia Coică au fost excluși din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) din cauză că ar fi acționat...

Victoria Furtună avertizează asupra unui posibil scandal la Energocom: salarii anuale de până la 1,1 milioane de lei și nicio strategie publică pentru aprovizionarea...

Liderul Partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a tras un semnal de alarmă privind situația aprovizionării cu gaze naturale a cetățenilor pentru sezonul rece 2026-2027,...

Important

Igor Grosu, despre excluderea lui Petru Bondari și a Lidiei Coică din PAS: Au acționat în interesul unui agent economic

Directorul întreprinderii Metalferos, Petru Bondari, și consiliera locală Lidia Coică au fost excluși din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) din cauză că ar fi acționat în interesul unui agent economic, susține liderul PAS, Igor Grosu, președinte al Parlamentului. Mai exact, cei doi ar fi implicați în cazuri privind schimbarea destinației unor terenuri din localitățile Coșnița și Pârâta din raionul Dubăsari.

MAN anunță moțiune de cenzură și protestează împotriva reformei „Restart în educație”. Reacția autorităților

Mișcarea Alternativa Națională (MAN), condusă de primarul capitalei Ion Ceban, își dorește alegeri parlamentare anticipate, ca urmare a problemelor identificate la întreprinderea de stat Moldatsa și a reformelor demarate de actuala guvernare. Liderul partidului anunță că va iniția o moțiune de cenzură, iar Guvernul răspunde că inițiativa reprezintă „un mecanism firesc al procesului democratic”.

Persoanele condamnate pentru infracțiuni împotriva copiilor nu vor putea ocupa funcții care implică interacțiunea cu minorii

Persoanele condamnate pentru infracțiuni împotriva copiilor nu vor putea ocupa funcții care implică interacțiunea cu minorii. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de Parlament, în prima lectură, cu votul a 69 de deputați, informează MOL...

FOTO // R. Moldova și România extind cooperarea în infrastructura de transport. Acordul prevede construcția primilor 5 km de autostradă pe teritoriul țării

La București a fost semnat acordul care extinde cooperarea în domeniul infrastructurii de transport dintre Republica Moldova și România. Documentul prevede dezvoltarea unei rețele integrate de drumuri și infrastructură conexă, pornind de la construcția podului ...

Acoperișurile și ferestrele mai multor blocuri din Chișinău vor fi înlocuite

Acoperișurile și ferestrele mai multor blocuri locative din Chișinău vor fi înlocuite în următoarele două luni. Autoritățile municipale anunță că lucrările vor fi executate în toate sectoarele capitalei și urmăresc îmbunătățirea condițiilor de trai și creșterea eficienței energetice a clădirilor, transmite IPN. Direcția generală locativ-comunală și amenajare menționează că vor fi înlocuite acoperișurile a 11 blocuri și ferestrele a 12 clădiri. De asemenea, urmează să fie reparate conductele de apă...

CC va examina marți sesizarea privind atribuțiile Găgăuziei în domeniul electoral și instituțional

Curtea Constituțională urmează să examineze săptămâna viitoare sesizarea depusă de Ministerul Justiției privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, Legea cu privire la activitatea poliției și Codul Electoral. Ședința a fost stabilită pentru 7 iulie, transmite IPN. Ministerul Justiției contestă prevederi care acordă Adunării Populare a Găgăuziei atribuții în aprobarea componenței organului electoral al regiunii, precum și în procedurile de numire a conducerii unor...

Femeile din Ștefan Vodă cer redeschiderea maternității: „Nu avem alte interese, dorim doar să fim ascultate”

Mai multe femei din raionul Ștefan Vodă i-au cerut ministrului Sănătății, Emil Ceban, să revină asupra deciziei de închidere a Secției de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Raional Ștefan Vodă. În cadrul unei întâlniri desfășurate la spital, acestea au susținut că reorganizarea afectează accesul femeilor la servicii medicale și au solicitat anularea ordinului emis de Ministerul Sănătății, transmite Studio-l.online. Participantele la discuții au declarat că problema nu vizează doar...