Scandal la Bacalaureatul din România: subiecte transmise din timp candidaților, 47 de percheziții și cinci reținuți

Cinci bărbați au fost reținuți într-un dosar penal deschis pentru divulgarea subiectelor la Bacalaureat în România a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Potrivit instituției, în dosar se fac cercetări pentru infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în scopul fraudării examenelor de Bacalaureat. Rețeaua celor cinci ar fi operat în perioada 2023-2026, creând și consolidând un grup de persoane care fraudau examenele în beneficiul a zeci de candidați, la fiecare sesiune, contra unor sume de bani, scrie presa română.

„Unii candidați filmau subiectele în sălile de examen și le transmiteau imediat după începerea probelor prin mijloace de comunicare la distanță, când acestea aveau caracter nepublic. Apoi, subiectele erau rezolvate de îndată de alte persoane, iar suspecții le transmiteau unor persoane care le dictau răspunsurile candidaților aflați în sălile de examen, care purtau dispozitive electronice cu cască disimulată”, se arată în comunicatul Parchetului.

Sumele de bani obținute de la candidații promovați erau împărțite între toți cei implicați, în funcție de rolul fiecăruia în acest angrenaj.

Procurorii, alături de polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Alba, au efectuat, vineri dimineață, 47 de percheziții domiciliare în cinci județe – Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu – la domiciliile unor persoane fizice „fără calitate specială”. Cei cinci suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a declarat, vineri, că profesorii supraveghetori au identificat și oprit mai multe tentative de fraudă în timpul desfășurării probelor

.„Tentativele de fraudă s-au desfășurat inclusiv prin utilizarea unor dispozitive electronice sofisticate, precum ochelari prevăzuți cu cameră video și inteligență artificială”, a dezvăluit Dimian.

Prima sesiune din acest an a Bacalaureatului a început luni, cu proba scrisă la limba și literatura română, urmată de proba obligatorie a profilului, miercuri, și proba la alegere a profilului, joi. Vineri, elevii din partea minorităților naționale susțin proba la limba maternă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul Scandal la Bacalaureatul din România: subiecte transmise din timp candidaților, 47 de percheziții și cinci reținuți apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei au fost stabilite pentru data de 15 noiembrie

Alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) au fost stabilite pentru data de 15 noiembrie. Decizia a fost aprobată astăzi de Adunarea Populară, cu majoritatea...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu de o nouă împărțire a funcțiilor în cadrul PAS.

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

Important

Alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei au fost stabilite pentru data de 15 noiembrie

Alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) au fost stabilite pentru data de 15 noiembrie. Decizia a fost aprobată astăzi de Adunarea Populară, cu majoritatea voturilor, în cadrul unei ședințe extraordinare, după alegerea lui Valentin Gaidarji în f...

Kievul și Berlinul discută repatrierea bărbaților ucraineni de vârstă militară care au părăsit ilegal țara

Ucraina și Germania au înființat un grup de lucru comun privind mecanismele de repatriere a bărbaților ucraineni de vârstă militară care au părăsit țara în mod ilegal, notează Kiev Post. Ambasadorul Ucrainei în Germania a confirmat existența discuțiilor, fără a dezvălui detalii. La sfârșitul lunii mai, Germania găzduia aproximativ 1,35 milioane de refugiați ucraineni, inclusiv 356.000 de bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 63 de ani. Aceste discuții bilaterale...

(VIDEO) Munteanu oprit să „sape verișoarele”?/Perciun, în conflict cu premierul?/Vor fi alegeri în Găgăuzia?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— A fost stabilită o nouă dată pentru desfășurarea alegerilor în Găgăuzia— Sandu a explicat de ce Tabureanu trebuie să restituie banii de la „Moldatsa”— Scena politică fierbe după demisia lui Munteanu— Elevii claselor a IV-a vor primi note din 1 septembrie— Alimente The post (VIDEO) Munteanu oprit să „sape verișoarele”?/Perciun, în conflict cu premierul?/Vor fi alegeri...

Și-au dat economiile de-o viață în mâinile escrocilor, iar unii au luat și credite: Șase moldoveni, lăsați de impostori fără 1 milion de lei....

Șase moldoveni au picat în plasa escrocilor în ultimele zile, prejudiciul total fiind de peste 1 milion de lei, comunică Poliția. Impostorii s-au prezentat drept angajați ai băncilor sau ai unor instituții de stat, convingând victimele să contracteze credite sau să le transmită economiile.

Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, stabilite pe 15 noiembrie

Deputații din Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) au decis ca scrutinul parlamentar regional să aibă loc pe 15 noiembrie. Hotărârea a fost adoptată cu majoritate de voturi în cadrul ședinței extraordinare din 3 iulie, imediat după alegerea lui Valentin Gaidarji în funcția de președinte al APG

Civili ucraineni răniți în noile atacuri rusești: Rachetele au lovit școli și cartiere rezidențiale

Ucraina traversează din nou momente de coșmar. În timp ce salvatorii duc o cursă contra cronometru printre mormanele de moloz pentru a-i găsi pe cei dispăruți la Kiev, forțele ruse continuă atacurile în restul țării. Rachetele au lovit școli și cartiere rezidențiale din Harkov, Herson, Sumî și Krivoi Roh - orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski.

VIDEO Haos în Franța: sute de oameni s-au luat la bătaie pentru ventilatoare și aparate de aer condiționat

Sute de francezi s-au luat la bătaie și au distrus mai multe magazine care au lansat oferte pentru ventilatoare și aparate mobile de aer condiționat. Imaginile incredibile au fost surprinse în magazine din regiunea Parisului. Mai multe magazine Lidl din Franța, care au lansat oferte pentru ventilatoare și aparate mobile de aer condiționat, au fost vandalizate de clienți. Incidentele s-au produs pe 2 iulie în timp ce Franța se confruntă...