Donald Trump a lăudat sâmbătă noapte „realizarea fără egal și potențialul nelimitat” ale SUA, într-un discurs susţinut la National Mall din Washington D.C, cu ocazia celor 250 de ani de independenţă a SUA, relatează hotnews.ro.
În discursul său, în stilul celor de campanie, președintele SUA a afirmat că țara sa „e abia la început”, promițând că o va duce „la noi niveluri”.
Festivitățile au fost umbrite de condiții meteorologice extreme, inclusiv de un val de căldură periculos în ultimele zile și de o furtună torențială care a întârziat discursul lui Trump.
Când a apărut în cele din urmă, la ora locală 23:15, președintele SUA a abordat o serie de teme predilecte, de la promisiunea unei noi „epoci de aur a Americii” până la reiterarea unor acuzații privind fraudarea alegerilor de către adversarii săi politici.
„Suntem speranța, lumina și gloria”
„Aici, pe National Mall, sărbătorim triumful libertăţii asupra tiraniei, victoria libertăţii asupra opresiunii şi triumful durabil al spiritului american, de la 4 iulie 1776 până la 4 iulie 2026”, a declarat Trump.
El a prezentat o serie de veterani militari și echipajul misiunii istorice Artemis II de survol lunar, în timp ce a trecut rapid în revistă câteva momente marcante din istoria Statelor Unite. Țara este „speranța, promisiunea, lumina și gloria” lumii, a afirmat Trump.
„Comunismul e un cancer”
Președintele Donald Trump și-a exprimat în repetate rânduri disprețul față de comunism în discursul său de 4 iulie.
„Comunismul este un învins şi va rămâne întotdeauna un învins”, a declarat Trump.
„Sistemul comunist este opusul sistemului american şi nu a funcţionat niciodată. Luptătorii noştri nu au combătut comunismul pe câmpurile de luptă din întreaga lume doar pentru ca această ameninţare să-şi facă din nou apariţia chiar aici, în America”, a continuat Trump.
„Ne place să oprim imediat o astfel de amenințare, înainte ca ea să ia naștere. Este ca un cancer, trebuie să-l extirpi, trebuie să-l extirpi repede”, a adăugat Trump.
Președintele SUA a mai spus că istoria Americii a demonstrat că aceasta „nu va permite niciodată nimănui să ne ia libertatea”.
„Nu se va întâmpla; toate aceste discuții ale comuniștilor… nu au nicio șansă, absolut nicio șansă. Nu vrem comuniști în țara noastră – nu a funcționat niciodată și nu va funcționa niciodată”, a spus Trump.
Apoi, președintele SUA a enumerat o serie de libertăți garantate de Constituție.
„Spre deosebire de multe alte locuri din lume, în această țară avem libertatea de exprimare, libertatea religioasă și egalitatea în fața legii”, a afirmat Trump.
„Ați demonstrat asta în seara aceasta cu un singur steag și, așa cum ne spune Declarația noastră de Independență, cu toții suntem creați după chipul unui singur Dumnezeu Atotputernic – iar un comunist nu va spune niciodată asta, asta e sigur”, a conchis Trump.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Trump salută „epoca de aur a Americii”, în discursul de Ziua Independenţei. Critici dure la adresa comunismului apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA



