Un autocar din Moldova a lovit o mașină de poliție oprită pe marginea drumului în România. Doi polițiști au fost răniți

Un autocar condus de un bărbat din Republica Moldova a fost implicat într-un accident rutier în județul Constanța, România, după ce a lovit o mașină de poliție aflată în misiune. În urma impactului, care a avut loc în data de 2 mai, doi poliţişti au fost răniţi uşor. Şoferul autocarului nu consumase alcool, nici substanțe interzise. scrie adevărul.ro.

Un BMW al poliției, aflat în misiune, a fost lovit de autocar condus de un șofer din Republica Moldova, duminică dimineață, în jurul orei 4:20.

„Astăzi, în jurul orei 4.20, a fost anunţată producerea unui accident rutier, pe DN 39, în localitatea 2 Mai, în care a fost implicată o autospecială de poliţie. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a reieșit faptul că un bărbat, de 45 de ani (cetăţean din Republica Moldova) a condus un autocar pe DN 39, dinspre municipiul Mangalia către staţiunea Vama Veche, iar la un moment dat, din cauze care urmează a fi stabilite ulterior, ar fi intrat în coliziune faţă-spate cu autospeciala de poliţie, care se afla oprită pe partea dreaptă a drumului public, cu semnalele luminoase în funcțiune”, informează IPJ Constanţa.

Instituția precizează că echipajul de poliție se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind în timpul unui control efectuat asupra unei motociclete.

În urma impactului, au fost răniţi cei doi poliţişti din autospecială, precum şi o femeie de 18 ani care se afla lângă vehiculele staționate.

Şoferii au fost testaţi cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ.

În acest caz a fost deschis dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Accident-grav-în-2-Mai.-O-autospecială-de-poliție-și-o-motocicletă,-lovite-de-un-autocar..mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Un autocar din Moldova a lovit o mașină de poliție oprită pe marginea drumului în România. Doi polițiști au fost răniți apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Traficul pe Transfăgărășan, închis pe 6 iulie, între orele 07:30 și 18:00

Traficul rutier pe Transfăgărășan va fi închis pe 6...

Trafic aglomerat la vama Sculeni: coloane de mașini pe sensul de ieșire din țară

La această oră, în punctul de trecere a frontierei...

Incendii de vegetație la Bender și Rîbnița: pompierii au intervenit de urgență

Un incendiu de proporții a izbucnit la marginea orașului...

Atenție la scăldat! IGSU face apel la prudență în zilele cu temperaturi ridicate

Odată cu temperaturile ridicate și creșterea numărului de persoane...

Proteste uriașe în Albania. Zeci de mii de oameni cer demisia premierului Edi Rama

Capitala Albaniei a fost, sâmbătă seară, scena unei noi...

Poliția explică imaginile virale cu un agent care scoate arma în timpul unei intervenții

Poliția Republicii Moldova a venit cu explicații după apariția...

ULTIMA ORĂ

Soția ministrului Finanțelor îi numește „analfabeți și needucați” pe criticii politicii fiscale: Aceasta și-a șters comentariul de pe Facebook, la scurt timp. Explicațiile Corneliei...

Soția ministrului Finanțelor, Andrian Gavrilița, Cornelia Gavrilița, i-a calificat drept „analfabeți și needucați” pe cei care critică proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Ulterior,...

VIDEO Ion Ceban: „Moldova poate. Dar Moldova poate fără PAS, de aceea, este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate”

Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...

Important

Soția ministrului Finanțelor îi numește „analfabeți și needucați” pe criticii politicii fiscale: Aceasta și-a șters comentariul de pe Facebook, la scurt timp. Explicațiile Corneliei...

Soția ministrului Finanțelor, Andrian Gavrilița, Cornelia Gavrilița, i-a calificat drept „analfabeți și needucați” pe cei care critică proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Ulterior, aceasta și-a șters comentariul făcut la o postare pe Facebook.

(video) Un polițist din Fălești, filmat cu arma îndreptată spre doi motocicliști. IGP: Un conducător a fugit de la un accident. Nu s-au conformat...

Un polițist a fost filmat în timp ce ridică arma din dotare spre doi motocicliști, imaginile fiind distribuite pe rețelele de socializare. Poliția a venit ulterior cu explicații, precizând că intervenția a avut loc după ce cei doi au refuzat în repetate rânduri să oprească la somațiile agenților.

Studenții de la licență vor primi burse mai mari din anul de învățământ care vine: Cu cât au fost majorate

Bursele studenților de la licență, de la toate specialitățile, vor crește cu cel puțin 40%, începând cu 1 septembrie 2026. Decizia a fost aprobată în ședința Guvernului.

Traficul pe Transfăgărășan, închis pe 6 iulie, între orele 07:30 și 18:00

Traficul rutier pe Transfăgărășan va fi închis pe 6 iulie. Măsura va fi instituită pe mai multe sectoare între orele 7:30 și 18:00. Autoritățile au declarat că decizia a fost luată pentru a permite desfășurarea a două evenimente sportive, transmite IPN. Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR), tunelul Bâlea Lac va fi închis între orele 07:30 și 18:00, în timp ce mai multe sectoare între...

VIDEO // Lucrările de mentenanță pe pista principală de decolare și aterizare a Aeroportului Internațional Chișinău au fost finalizate

Lucrările de mentenanță pe pista principală de decolare și aterizare 08-26 a Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău au fost finalizate, transmite MOLDRPRES. Încheierea lucrărilor permite revenirea, începând de astăzi, l...

Trafic aglomerat la vama Sculeni: coloane de mașini pe sensul de ieșire din țară

La această oră, în punctul de trecere a frontierei Sculeni se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport, fiind aglomerată direcția de ieșire din Republica Moldova. Autoritățile de control întreprind măsuri pentru fluidizarea circulației transfrontaliere. Toate pistele de control sunt deschise, iar procedura REVERS a fost activată, activitatea desfășurându-se la capacitate maximă. Reprezentanții instituțiilor de frontieră recomandă participanților la trafic să opteze, pe cât posibil, pentru alte puncte de...

„Albania nu este de vânzare”. Protest uriaș la Tirana față de proiectul imobiliar cu legături cu familia Trump

Albanezii nu sunt de acord cu construirea unui hotel de lux într-o rezervaţie naturală din Zvernec, legat de familia lui Trump. Sâmbătă, la Tirana, mii de oameni s-au adunat la o manifestaţie împotriva proiectului imobiliar. Este cea mai mare de până acum, de la începutul mişcării de protest iniţiate la finalul lunii mai. Oponenţii se află în cea de-a 35-a zi de mobilizare, scrie observatornews.ro.