Parada Pride de la Köln a început duminică, 5 iulie, la prânz cu 60.000 de participanţi împărţiţi în 250 de grupuri şi până la 1 milion de spectatori, conform estimărilor organizatorilor evenimentului, unul dintre cele mai mari de acest gen din Europa, transmite agenţia germană de presă DPA.
Înaintea paradei, cunoscută în Germania sub numele de Christopher Street Day (CSD), au fost exprimate îngrijorări cu privire la o intensificare a sentimentelor anti-gay, transmite hotnews.ro.
Herbert Reul, ministrul de Interne al landului Renania de Nord-Westfalia, unde este situat oraşul Köln, a participat pentru prima dată la eveniment.
„Mă aflu aici pentru că sunt din ce în ce mai îngrijorat”, a declarat el pentru DPA.
„Avem din ce în ce mai mulţi oameni care pretind (dreptul de) a decide cum ar trebui să trăim. Iar acest lucru este greşit”, a spus Reul, adăugând că poliţia – pe care o reprezenta la eveniment – protejează pe toată lumea, indiferent de stilul de viaţă.
Oficialul a descris drept impresionante creativitatea şi atmosfera veselă a paradei şi a remarcat că prezenţa unui număr de un milion de oameni de-a lungul traseului reprezintă o declaraţie clară.
Fostul ministru al Culturii din partea Verzilor, Claudia Roth, a declarat: „Ne aflăm astăzi aici, la Köln, pentru cea mai mare manifestaţie în favoarea democraţiei din ţara noastră”.
Fostul ministru al Sănătăţii din Partidul Social-Democrat, Karl Lauterbach, a afirmat că parada este mai importantă ca niciodată, având în vedere presiunea tot mai mare exercitată din partea dreptei politice.
„Când drepturile sunt abolite, iar persoanele afectate nu mai pot fi văzute, atunci vom pieri”, a declarat el.
CSD comemorează evenimentele de la Stonewall Inn din 1969 de la New York, când poliţia a luat cu asalt un bar gay de pe Christopher Street.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Paradă Pride cu 1 milion de spectatori la Köln. „Cea mai mare manifestaţie în favoarea democraţiei din Germania” apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA



