Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru uciderea unei adolescente în urmă cu 30 de ani. Potrivit procuraturii Hâncești, oficiul Ialoveni, bărbatul a fost găsit vinovat de crimă și de uz de fals de identitate pentru a se sustrage răspunderii penale și a fugi din țară, transmite IPN.
Cazul datează din 7 septembrie 1996. Inculpatul, care avea 17 ani, a agresat fizic o adolescentă de 16 ani într-un club de noapte, după ce aceasta a refuzat să aibă relații intime cu el. Anchetatorii susțin că tânăra a fost lovită în interiorul localului și în încercarea de a scăpa, fata a fugit. A fost însă ajunsă din urmă și agresată din nou, iar în urma loviturilor, fata a murit.
După comiterea crimei, suspectul s-a eschivat de la răspundere. Potrivit procurorilor, el și-a procurat un certificat de naștere falsificat cu datele unei alte persoane, în baza căruia a obținut ulterior un buletin de identitate și un pașaport cu date false, după care a fugit din țară.
Dosarul a ajuns în cele din urmă pe masa judecătorilor, iar instanța l-a găsit vinovat de omor și de folosirea de documente false. Bărbatul a fost condamnat la 12 ani de detenție în penitenciar de tip închis. Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată la o instanță superioară.
The post Condamnat după aproape 30 de ani pentru omor și folosirea de acte false appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




