Sentință după 30 de ani: Bărbat condamnat la 12 ani de închisoare pentru omorul unei adolescente

Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare, la 30 de ani după ce a ucis o adolescentă de 16 ani cu deosebită cruzime, într-o cauză instrumentată de Procuratura Hîncești, Oficiul Ialoveni.

Instanța de judecată i-a stabilit bărbatului pedeapsa cu executare într-un penitenciar de tip închis. Potrivit sentinței, la 7 septembrie 1996, făptuitorul, care la acel moment avea 17 ani, se afla într-un club de noapte dintr-o localitate din centrul țării. După ce a fost refuzat de victimă, care nu a vrut să intre într-o relație amoroasă cu el, acesta i-a aplicat fetei mai multe lovituri cu palma, a scos-o afară din local și a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului.

Minora, care avea doar 16 ani, a încercat să fugă de agresor, însă acesta a ajuns-o din urmă și a continuat să o lovească, cauzându-i leziuni corporale grave, incompatibile cu viața.

În același an, pentru a scăpa de răspundere, făptuitorul a falsificat, împreună cu alte persoane nestabilite, un certificat de naștere, cu datele unei alte persoane. Prezentându-se sub această identitate falsă, el a obținut un buletin de identitate cu date false, iar ulterior și un pașaport, cu care a părăsit teritoriul Republicii Moldova.

Procuratura precizează că persoana este prezumată nevinovată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Sentință după 30 de ani: Bărbat condamnat la 12 ani de închisoare pentru omorul unei adolescente apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

114 absolvenți cu media 10 la BAC, premiați de Igor Grosu și Dan Perciun

Cei 114 absolvenți cu media 10 la bacalaureat au...

Experții NATO avertizează: Un armistițiu în Ucraina ar putea crește riscul pentru flancul estic al Alianței

Un scenariu îngrijorător este analizat cu atenție de experții...

ATV pentru intervenții păduri și în zone inundate. Consiliul raional care va cheltui peste 400.000 lei pentru vehicul

Funcționarii din cadrul Consiliului Raional Cantemir vor să cumpere...

Un moldovean a fost reținut cu focuri de armă la Verona

În orașul italian Verona, oamenii legii au folosit armele...

ULTIMA ORĂ

Doliu la Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe: Șeful Direcției elaborare sisteme informaționale, Viorel Bolocan, s-a stins din viață

„Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” anunță trecerea în neființă a lui Viorel Bolocan, șef al Direcției elaborare sisteme informaționale.

VIDEO | Ion Ceban: MAN nu va participa la consultările de la Președinție privind desemnarea premierului

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, anunță că formațiunea pe care o conduce nu va participa la consultările convocate...

Important

Ion Ceban: „Interesele politice și lupta pentru funcții au ajuns mai importante decât problemele oamenilor”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova...

Victoria Furtună: Cetățenii trebuie să afle dacă FMI a influențat demisia lui Alexandru Munteanu

Victoria Furtună, lidera partidului „Moldova Mare”, solicită fostului premier...

Doliu la Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe: Șeful Direcției elaborare sisteme informaționale, Viorel Bolocan, s-a stins din viață

„Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” anunță trecerea în neființă a lui Viorel Bolocan, șef al Direcției elaborare sisteme informaționale.

Dan Perciun spune că nu el decide cine va fi premier: „Este o decizie pe care o luăm în partid”

Viitorul premier al Republicii Moldova trebuie să fie o persoană care să răspundă așteptărilor societății, să poată construi o relație bună cu partidul de guvernare și să se integreze organic în valorile și politicile promovate de acesta, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Întrebat dacă s-ar potrivi pentru această funcție, acesta a spus că decizia nu îi aparține.

114 absolvenți cu media 10 la BAC, premiați de Igor Grosu și Dan Perciun

Cei 114 absolvenți cu media 10 la bacalaureat au primit, luni, 6 iulie, Diplome de gradul I din partea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și a ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun. „Unii dintre voi veți alege universitățile din Republica Moldova. Alții veți merge peste hotare. Este firesc. Învățați, descoperiți lumea, deveniți cei mai buni în domeniul vostru. Dar să nu uitați că această țară va avea nevoie de voi. Republica...

Sunt probleme de procesare a pasagerilor în unele aeroporturi, dar EES nu este principala cauză, Markus Lammert

Noul Sistem de Intrare/Ieșire (EES) funcționează în majoritatea punctelor de trecere a frontierei în spațiul Schengen, iar întârzierile înregistrate în aeroporturi nu sunt cauzate exclusiv de platforma digitală, precizează Comisia Europeană. Potrivit purtătorului de cuvânt al executivului european, Markus Lammert, instituția își intensifică sprijinul pentru statele membre EES și pentru industria aviatică, în contextul preocupărilor legate de timpii de așteptare din sezonul estival, transmite IPN. Markus Lammert a explicat că...

Zboruri suspendate pe aeroportul din Catania din cauza erupției vulcanului Etna

Aeroportul din Catania, cel mai tranzitat din Sicilia, a suspendat toate zborurile cel puțin până la ora locală 18:00, din cauza activității intense a vulcanului Etna. Măsura a fost luată după ce emisiile masive au format un nor de cenușă de aproximativ 4 500 de metri altitudine, transmite IPN. În urma suspendării activității, mai multe curse au fost deja redirecționate către aeroportul din Palermo. Pasagerii sunt îndemnați de administrația aeroportului...

Galbur l-a denunțat pe Marian la procuratură, în cazul MoldATSA: „Întreprinderile de stat nu mai pot fi tratate ca proprietate de partid”

Liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, anunță că a depus un denunț la Procuratura Generală pe numele deputatului PAS Radu Marian. El cere procurorilor să verifice dacă parlamentarul a influențat numirea lui Dumitru Vangheli în funcția de director al întreprinderii de stat MoldATSA și dacă în acest caz există suspiciuni de trafic de influență. The post Galbur l-a denunțat pe Marian la procuratură, în cazul MoldATSA: „Întreprinderile de...

Grosu nu vrea întrevederi cu Gaidarji: Nu pot negocia cu persoane asociate grupărilor care servesc interesele lui Șor

Igor Grosu nu vrea să aibă întrevederi cu Valentin Gaidarji. Oficialul afirmă că nu își dorește să negocieze cu persoane „asociate grupărilor care servesc interesele unui fugar condamnat precum Șor”. „Eu voi avea întotdeauna un dialog deschis cu reprezentanții care acționează în interesul cetățenilor și al Republicii Moldova. Nu pot însă legitima sau negocia cu persoane asociate grupărilor care servesc interesele unui fugar condamnat precum Șor și ale Kremlinului. Alegerea făcută...