Echipa Euro Clubului Liceului Teoretic „Orizont” din Chișinău a câștigat ediția din acest an a programului EU Accelerator 2026. Premiul este o călătorie de studiu la Bruxelles. Distincția a fost acordată în cadrul galei dedicate inițiativelor civice și proiectelor de comunicare dezvoltate de tineri din Republica Moldova.
Evenimentul a reunit participanți din Chișinău, Orhei, Leova, Sîngerei, Soroca, Edineț, Fălești, Comrat și Ungheni – membri ai Euro Cluburilor și Centrelor de Informare ale Uniunii Europene, implicați în promovarea valorilor europene în comunitățile lor.
Prezentă la eveniment, ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a apreciat implicarea tinerilor și modul în care aceștia aleg să combată dezinformarea și să promoveze informațiile bazate pe fapte.
„Acești tineri au demonstrat că faptele nu trebuie să fie plictisitoare. Adevărul poate fi creativ, vizual și suficient de puternic pentru a-i face pe oameni să se oprească din navigat pe internet, să se gândească și să își pună întrebări. Uniunea Europeană crede în tineri: în energia, creativitatea și capacitatea lor de a produce o schimbare. Programe precum acesta sunt despre mult mai mult decât simpla comunicare. Ele sunt despre emanciparea și susținerea următoarei generații de lideri și promotori ai schimbării”, a declarat ambasadoarea.
Membrii echipei câștigătoare spun că experiența a însemnat mai mult decât competiția propriu-zisă.
„Motivația clubului nostru nu a fost doar posibilitatea de a câștiga premiul mare, călătoria la Bruxelles, ci a fost o multitudine de alte chestii cum ar fi: prieteniile pe care le-am făcut, întâlnirile, filmările pe care le-am realizat, dar și apropierea de platforme precum Instagram sau TikTok. Promovând aceste valori europene, ne-am apropiat și noi mai mult unii de alții și am cunoscut multă lume bună: de la ambasadori, până la tineri din toată țara care împărtășesc aceleași valori”, a menționat Dragomir Delinschi, membru al echipei câștigătoare.
La rândul său, Sofia Boț a spus că participarea la proiect i-a oferit oportunitatea de a cunoaște oameni noi și de a înțelege mai bine valorile Uniunii Europene.
„Cel mai tare mi-a plăcut faptul că am întâlnit mulți oameni pe parcursul proiectului, activitățile la care am participat, filmulețele pe care le-am filmat. Participarea în acest proiect mi-a oferit mai multe oportunități, inclusiv să aflu mai multe despre Uniunea Europeană și să distribui aceste cunoștințe mai departe.”
Mențiuni au primit și celelalte echipe participante, care au fost apreciate pentru utilizarea unor instrumente inovatoare de comunicare. Coordonatoarea Euro Clubului Centrul European „Pro-Europa” din Comrat, Valentina Caledji, a declarat că echipa sa va continua să experimenteze noi formate de conținut, inclusiv în limba găgăuză.
Programul EU Accelerator 3.0 s-a desfășurat în perioada martie-iulie 2026 și a reunit 90 de tineri din toate regiunile Republicii Moldova. Prin mentorat și ateliere practice, participanții au învățat să dezvolte campanii de comunicare, să combată dezinformarea și să promoveze beneficiile integrării europene în comunitățile lor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Elevii de la Liceul „Orizont” merg la Bruxelles. Au câștigat competiția EU Accelerator 2026 apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA



