Canoista Elena Glizan a adus Republicii Moldova o nouă medalie la Campionatul Mondial U23 de kaiac-canoe, desfășurat la Halifax, în Canada. Sportiva a cucerit medalia de bronz în proba de 200 de metri.
Elena Glizan a încheiat cursa cu timpul de 47,35 secunde, fiind devansată de ucraineanca Irina Fedoriv, care a obținut medalia de aur cu 45,26 secunde, și de reprezentanta gazdelor, Elizabeth McArthur, medaliată cu argint după ce a înregistrat 46,13 secunde.
Sportiva din Republica Moldova a concurat și în proba de 500 de metri, unde s-a clasat pe locul șapte.
„Bravo, Elena Glizan! Încă o pagină de aur în istoria sportului nostru! Elena Glizan a cucerit medalia de bronz în proba de 200 de metri la Campionatul Mondial U23, aducând țării noastre o medalie binemeritată. Felicitări Elenei, antrenorilor săi și întregii echipe pentru această performanță remarcabilă! Vă dorim cât mai multe succese, starturi memorabile și noi culmi de cucerit! Suntem mândri de voi! Înainte spre noi victorii!”, au transmis reprezentanții Federației de Kaiac-Canoe.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/bronz-canada.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Video: Federația de Kaiac-Canoe din Republica Moldova
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Elena Glizan urcă pe podium la Campionatul Mondial U23. Canoista a cucerit bronzul în Canada apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA



