Zece mii de persoane din sud-vestul Franței au fost evacuate din cauza unui incendiu de vegetație care continuă să ardă și care a distrus deja 4.600 de hectare de pădure, au anunțat luni autoritățile, scrie Antena 3 CNN.
Incendiul, care arde necontrolat în sud-vestul Franței, a dus la evacuarea forțată a 10.000 de oameni din 24 de orașe mici și sate aflate lângă granița cu Spania. Oficialii au avertizat că vântul puternic de luni va alimenta și mai mult flăcările.
Focul a mistuit aproximativ 4.600 de hectare la poalele Pirineilor francezi, a transmis prefectul local Pierre Regnault de la Mothe într-o postare pe X.„În această dimineață, condițiile se deteriorează din nou”, a avertizat ministrul de Interne Laurent Nunez, la postul francez TF1. „Astăzi, lupta reîncepe.”
Valurile de căldură de la începutul verii, în Franța și în vestul Europei, în lunile mai și iunie, au uscat suprafețe mari de teren, făcându-le deosebit de vulnerabile la incendii de vegetație în acest an.
Incendiul de la Trevillach arde în apropierea traseului celei de-a treia etape a Turului Franței. Autoritățile locale au închis această porțiune pentru public, pentru a permite serviciilor de urgență să ajungă mai ușor în zonă. Deși cursa va continua, coloana de vehicule ale echipelor care însoțește plutonul va fi redusă la minimum.
De partea spaniolă a graniței, incendiul a devastat 2.200 de hectare, dintre care 97% în aria naturală protejată Les Gavarres. Autoritățile catalane au anunțat însă sâmbătă seara că focul era stabilizat și că ar urma să fie stins complet în cursul săptămânii.
Poliția a arestat un angajat al unei companii contractate de guvernul regional al Cataloniei, suspectat că ar fi declanșat incendiul după ce a folosit un polizor unghiular pe marginea unui drum.
Mai la sud de Catalonia, în provincia estică Castellon, 500 de persoane au fost evacuate după ce un incendiu de vegetație a ajuns în Parcul Natural Sierra de Espadan, unde se află o importantă pădure de stejari.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Mii de oameni au fost evacuați în sud-vestul Franței, după ce incendiile de vegetație au scăpat de sub control apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA



