Decomunizarea este vitală pentru integrarea Moldovei în UE, experți

Asumarea adevărului istoric și decomunizarea sunt condiții esențiale pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Or lipsa unei condamnări oficiale a regimului comunist și promovarea nostalgiei sovietice, alimentată de propaganda rusă, continuă să afecteze parcursul european al țării. Opiniile au fost prezentate la dezbaterea: „Unitate prin memorie: integrarea Republicii Moldova în UE”, organizată în cadrul Festivalului de Film și Istorii de la Mereni, transmite IPN.

Prezent la eveniment, Ion-Andrei Gherasim, președintele fundației Corneliu Coposu, a declarat că Republica Moldova a făcut progrese importante în ultimii ani pe calea integrării europene, însă succesul acestui parcurs depinde și de asumarea trecutului. În opinia sa, cunoașterea adevărului istoric, în special de către tineri, sunt esențiale pentru alinierea țării la valorile Uniunii Europene.

Istoricul Sergiu Musteață a spus că Republica Moldova nu a inițiat nici până în prezent un proces oficial de decomunizare. El a subliniat că simbolurile și monumentele comuniste se regăsesc încă în majoritatea localităților, iar nostalgia față de perioada sovietică continuă să fie alimentată de propaganda rusă.

Festivalul de Film și Istorii de la Mereni a fost organizat sub genericul „Memorie și Identitate” în perioada 3-6 iulie. Pe lângă dezbateri, acesta a adus în fața publicului proiecții de film, întâlniri cu istorici, spectacole și acțiuni comemorative dedicate memoriei victimelor represiunilor politice și deportărilor staliniste.

The post Decomunizarea este vitală pentru integrarea Moldovei în UE, experți appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 7 iulie

„Theatre on the rooftop” prezintă spectacolul „Linia solară” /Iusty...

Agenda evenimentelor pentru marți, 7 iulie

Începe conferința „România și Republica Moldova între memorie comună...

Sunt probleme de procesare a pasagerilor în unele aeroporturi, dar EES nu este principala cauză, Markus Lammert

Noul Sistem de Intrare/Ieșire (EES) funcționează în majoritatea punctelor...

Zboruri suspendate pe aeroportul din Catania din cauza erupției vulcanului Etna

Aeroportul din Catania, cel mai tranzitat din Sicilia, a...

Strada Florilor va fi modernizată integral pentru prima dată de la construcție

Strada Florilor din sectorul Râșcani va fi reparată capital...

Pregătiri pentru iarnă: Energocom a rezervat capacități de transport pentru sezonul rece

Energocom și-a asigurat accesul la o parte din capacitățile...

Interviu IPN | Invitat Thierry Wolton

Agenția de presă IPN invită reprezentanții mass-media și publicul...

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 7 iulie

„Theatre on the rooftop” prezintă spectacolul „Linia solară” /Iusty Art Gallery, str. B. P. Hașdeu, 3/ ora 19:30/. Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent...

VIDEO | Ion Ceban: MAN nu va participa la consultările de la Președinție privind desemnarea premierului

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, anunță că formațiunea pe care o conduce nu va participa la consultările convocate...

Important

Ion Ceban: „Interesele politice și lupta pentru funcții au ajuns mai importante decât problemele oamenilor”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova...

Victoria Furtună: Cetățenii trebuie să afle dacă FMI a influențat demisia lui Alexandru Munteanu

Victoria Furtună, lidera partidului „Moldova Mare”, solicită fostului premier...

IPN | Agenda culturală | 7 iulie

„Theatre on the rooftop” prezintă spectacolul „Linia solară” /Iusty Art Gallery, str. B. P. Hașdeu, 3/ ora 19:30/. Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3august/. Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/. Continuă expoziția grafică realizată...

Dan Perciun despre candidatura la funcția de premier: „Este o decizie pe care o luăm în partid”

Viitorul premier al Republicii Moldova trebuie să fie o persoană care să răspundă așteptărilor societății, să poată construi o relație bună cu partidul de guvernare și să se integreze organic în valorile și politicile promovate de acesta, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Întrebat dacă s-ar potrivi pentru această funcție, Perciun a spus că decizia nu îi aparține.

Primăria capitalei, dispusă să ofere „toate actele necesare” Ministerului Culturii pentru reabilitarea Arcului de Triumf

Autoritățile municipale cer clarificări de la Ministerul Culturii privind reabilitarea monumentelor din centrul Chișinăului. Viceprimarii capitalei urmează să solicite oficial lista documentelor și autorizațiilor ce trebuie eliberate de municipalitate pentru reparația Arcului de Triumf și a altor obiective administrate de Guvern.

„Am discutat personal cu prim-ministrul”. Jardan, cu scuze publice după ce numele lui Munteanu a fost omis la ceremonia de comemorare a victimelor deportărilor

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, și-a cerut scuze premierului în exercițiu, Alexandru Munteanu, după ce numele acestuia a fost omis în timpul prezentării conducerii țării la ceremonia de comemorare a victimelor deportărilor staliniste. „Regret această neînțelegere. Am discutat personal situația cu domnul prim-ministru Alexandru Munteanu, căruia i-am prezentat scuzele de rigoare, a scris oficialul pe rețele.

Săptămâna viitoare am putea afla dacă se scumpește gazul: Anunțul conducerii Moldovagaz

Republica Moldova ar putea afla chiar săptămâna viitoare dacă tarifele la gazele naturale vor fi majorate. Declarația a fost făcută pentru BANI.MD de directorul interimar al SA „Moldovagaz”, Eugeniu Buzatu, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele interne, transmite Bani.md. „În prezent suntem în definitivarea calculelor pe intern să vedem unde ne aflăm, iar ulterior vom putea spune care este situația”, a declarat Eugeniu Buzatu pentru BANI.MD. Declarațiile vin...

Jardan îi adresează scuze lui Munteanu, după ceremonia de comemorare a victimelor deportărilor: Nu a fost intenționat

Ministrul Culturii Cristian Jardan îi adresează publică scuze premierului în exercițiu. Se întâmplă după ce numele lui Alexandru Munteanu a fost omis când, la ceremonia de comemorare a victimelor deportărilor staliniste, era prezentată conducerea țării. „Îmi pare rău de confuzia din această dimineață din timpul Ceremoniei de comemorare a victimelor deportărilor cu momentul anunțării oficialilor prezenți. Omiterea premierului Alexandru Munteanu din anunțul protocolar nu a fost intenționată. La momentul definitivării...

Jardan îi adresează scuze lui Munteanu, după ceremonia de comemorare a victimelor deportărilor: Nu a fost intenționat

Ministrul Culturii Cristian Jardan îi adresează publică scuze premierului în exercițiu. Se întâmplă după ce numele lui Alexandru Munteanu a fost omis când, la ceremonia de comemorare a victimelor deportărilor staliniste, era prezentată conducerea țării. „Îmi pare rău de confuzia din această dimineață din timpul Ceremoniei de comemorare a victimelor deportărilor cu momentul anunțării oficialilor prezenți. Omiterea premierului Alexandru Munteanu din anunțul protocolar nu a fost intenționată. La momentul definitivării...