Persoanele deportate în Siberia au fost nevoite să-și refacă viața de la zero, în condiții inumane, departe de casă și, de multe ori, despărțite de familie. Declarația aparține directoarei Muzeului Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice, filială a Muzeului Național de Istorie, Ludmila Cojocaru, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Crucea de martir și memoria neîmplinită ale deportărilor staliniste”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit Ludmilei Cojocaru, drama deportărilor nu s-a limitat la momentul ridicării din locuințe, ci a continuat ani la rând prin foamete, muncă silnică, pierderea celor apropiați și lupta permanentă pentru supraviețuire.
Ludmila Cojocaru a menționat că deportarea a însemnat, pentru zecile de mii de oameni trimiși în Siberia, începutul unei existențe marcate de lipsuri și tragedii familiale. Ea a precizat că, în primul val al deportărilor, autoritățile sovietice au separat în mod deliberat bărbații de familiile lor, iar mulți dintre aceștia nu au mai supraviețuit.
„Persoanele deportate au fost nevoite să-și ia viața de la zero și să-și reașeze acolo gospodăria și familia, dacă aceasta mai era păstrată. În primul val de deportări puterea sovietică a organizat o separare a bărbaților de familiile lor. Bărbații au fost duși în mare parte în Siberia, în Gulag, acolo au murit la greu, chiar din momentul în care au ajuns în stațiunea de triere. Ulterior, au fost obligați să parcurgă pe jos distanța până la lagărele propriu-zise, iar acolo a urmat calvarul”, a explicat directoarea muzeului.
Ludmila Cojocaru a atras atenția și asupra faptului că deportările au afectat inclusiv copiii, care au fost considerați de regimul sovietic „dușmani ai poporului”. „În listele cu persoanele deportate au fost incluși copii, prunci inclusiv, care au fost declarați elemente nesănătoase ale societății și dușmani ai poporului. Copiii au supraviețuit cu greu primii ani de aflare în lagăr, mulți dintre ei au rămas fără mame, pentru că mamele erau nevoite să facă orice pentru supraviețuirea copiilor. Victimele deportărilor, când ajung să povestească experiențele trăite acolo, recunosc că pun degetul pe rană. Este un exercițiu al memoriei cu multă durere și suferință. Noi apreciem de fiecare dată că victimele acceptă să ne povestească”, a mai spus Ludmila Cojocaru.
Istoricul a descris condițiile extreme în care au fost nevoiți să trăiască deportații. Potrivit mărturiilor victimelor, păstrarea tradițiilor a reprezentat una dintre puținele surse de speranță pentru cei aflați în exil.
„Una dintre victime ne-a povestit că în primii ani au reușit, dând la schimb lucruri personale, să obțină un sac cu făină, dar făina era îmbâcsită de gaz și așa au mâncat-o, pentru că altfel nu puteau supraviețui. Victimele își amintesc cu lacrimi în ochi despre pâine, era ceva la care visau tot timpul. Printre puținele bucurii relatate de acolo, era retrăirea și practicarea tradițiilor, după al doilea sau al treilea an de la deportare”, a precizat Ludmila Cojocaru.
Dezbaterea publică „Crucea de martir și memoria neîmplinită ale deportărilor staliniste” este ediția a 63-a din ciclul de dezbateri „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.
The post Ludmila Cojocaru: Persoanele deportate în Siberia au fost nevoite să-și ia viața de la zero appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN