Deportările staliniste au reprezentat un instrument prin care regimul sovietic a eliminat persoanele considerate „dușmani de clasă” și le-a transformat într-o sursă de muncă forțată pentru dezvoltarea economică și militară a Uniunii Sovietice. Declarația aparține expertului Igor Boțan și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Crucea de martir și memoria neîmplinită ale deportărilor staliniste”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, represiunile nu au urmărit doar pedepsirea unor categorii sociale, ci au servit obiectivelor economice și ideologice ale regimului sovietic.
Potrivit lui Igor Boțan, regimul sovietic îi considera pe reprezentanții mai multor categorii sociale drept adversari ai sistemului, iar exploatarea acestor oameni a fost parte a proiectului de industrializare și militarizare accelerată a Uniunii Sovietice.
„Regimul sovietic considera aceste segmente de cetățeni ai noștri, și nu doar de la noi, dar chiar și din Rusia, dușmani de clasă, care trebuie nimiciți. Și pentru a nu fi direct nimiciți, erau chinuiți în lagăre la munci grele pentru că regimul avea ambiția să construiască Uniunea Sovietică globală, iar pentru asta aveau nevoie de a depăși înapoierea economică și tehnico-științifică”, a explicat expertul permanent al proiectului.
Expertul a precizat că munca deținuților din lagăre a contribuit la finanțarea industrializării sovietice. „Acești oameni trebuiau să muncească din greu ca munca lor să fie convertită în valută și procurate tehnologii din SUA și statele europene. Zeci de mii de muncitori calificați din SUA au fost aduși în URSS pentru a construi complexul militar-industrial al URSS. Toate aceste lucruri puteau fi plătite doar ca un efect al muncii celor care erau exploatați în lagărele de concentrare. Ei au transformat munca oamenilor în întreprinderi profitabile pentru a crea un colos comunist industrial”, a mai spus Igor Boțan.
Potrivit lui, Basarabia a intrat sub ocupația sovietică într-o perioadă în care o mare parte a Europei evolua într-o direcție diferită. „Această palmă de pământ, Basarabia, a avut nefericirea să cadă în calea acestui tăvălug comunist. Cronologic, noi am căzut sub acest tăvălug când Europa deja era la alt nivel de dezvoltare. Deja în Europa se vorbea despre drepturile omului”, a mai spus expertul.
Dezbaterea publică „Crucea de martir și memoria neîmplinită ale deportărilor staliniste” este ediția a 63-a din ciclul de dezbateri „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.
The post Igor Boțan: Regimul sovietic considera mai multe segmente ale populației dușmani de clasă appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




