Reforma RESTART în sistemul educațional stârnește îngrijorări în rândul autorităților municipale din Chișinău. Reprezentanții Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), împreună cu viceprimarii Capitalei, directori de școli și responsabili din domeniul financiar, au analizatîn cadrul unei întrevederi de marți, 7 iulie, riscurile pe care le-ar putea avea implementarea proiectului.
Șeful adjunct al DGETS, Andrei Pavaloi, a declarat că reforma lasă mai multe întrebări fără răspuns. Potrivit acestuia, în prezent, școlile beneficiază de sprijinul serviciilor municipale pentru întreținerea clădirilor, intervenții în situații de urgență, protecția copilului, asistență socială și servicii medicale. El consideră că autoritățile trebuie să explice cum vor funcționa aceste mecanisme după aplicarea reformei.
O altă preocupare vizează administrarea bugetelor instituțiilor de învățământ. Reprezentanții DGETS susțin că sunt necesare reguli clare pentru ca activitatea școlilor și drepturile angajaților să nu fie afectate.
Viceprimarul Victor Pruteanu a declarat că școala face parte din comunitate și trebuie administrată de autoritățile publice locale. El a subliniat că reforme de asemenea amploare trebuie discutate în prealabil cu directorii de școli, profesorii, părinții și administrațiile locale. În opinia sa, experiența statelor europene arată că ministerele stabilesc politicile în educație, iar administrarea școlilor rămâne în responsabilitatea autorităților locale.
La rândul său, viceprimara Olesea Pșenițchi a atras atenția asupra incertitudinilor legate de gestionarea bugetelor, finanțarea investițiilor, efectuarea reparațiilor urgente și funcționarea noilor mecanisme financiare. Ea a declarat că Ministerul Educației ar trebui să se concentreze pe elaborarea politicilor educaționale și pe calitatea procesului de învățământ, iar administrarea instituțiilor să rămână în competența autorităților locale.
Directorii de școli și șefii direcțiilor de învățământ au ridicat, la rândul lor, mai multe întrebări privind modul în care va fi implementată reforma. Aceștia au cerut clarificări în ceea ce privește administrarea patrimoniului, finanțarea instituțiilor, investițiile aflate în derulare și colaborarea cu serviciile municipale.
La finalul ședinței, participanții au convenit că dialogul trebuie să continue înainte de luarea unor decizii privind reorganizarea sistemului educațional, astfel încât schimbările să nu afecteze activitatea școlilor și procesul de învățământ, anunță primăria Capitalei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Reforma RESTART în educație stârnește îngrijorări la Chișinău: Ridică mai multe întrebări decât răspunsuri apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA





