A fost anunțată cea mai bună pizzerie din Europa, în afara Italiei. Cine completează podiumul în 2026

Restaurantul Napoli on the Road din cartierul Soho, Londra, a fost desemnat cea mai bună pizzerie din Europa, în afara Italiei, potrivit ediției 2026 a ghidului Top Pizza Europa, una dintre cele mai prestigioase clasamente din domeniu. Localul își păstrează prima poziție pentru al treilea an consecutiv.

Fondată de bucătarul Michele Pascarella, afacerea a pornit de la un cuptor cu lemne montat pe un vehicul cu trei roți, din care erau servite pizza în piețele londoneze. În prezent, conceptul s-a extins la trei restaurante în capitala britanică. Juriul a apreciat în special aluatul cu textură aerată, dar și combinația dintre ingredientele tradiționale și cele moderne.

Pe locul al doilea în clasament se află Baldoria din Madrid, iar poziția a treia este ocupată de IMperfetto, din Puteaux, în apropiere de Paris, renumit pentru pizza în stil napolitan și ingredientele proaspete.

Ediția din acest an a ghidului reunește 200 de pizzerii din 35 de țări, fiind cea mai amplă de până acum. Spania conduce clasamentul după numărul de restaurante incluse, cu 29 de pizzerii, urmată de Franța, cu 24, și Regatul Unit, cu 22. La nivel de orașe, Paris ocupă primul loc, cu 17 restaurante premiate, înaintea Londrei, cu 15, și Madridului, cu nouă.

Primele 20 de pizzerii din clasament s-au calificat automat pentru competiția mondială 100 Best Pizzerias in the World, al cărei clasament final va fi anunțat pe 15 septembrie, la Napoli.

Potrivit experților din turism, astfel de clasamente influențează tot mai mult alegerea destinațiilor de vacanță, iar restaurantele premiate devin atracții importante pentru turiștii aflați în căutarea unor experiențe gastronomice autentice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul A fost anunțată cea mai bună pizzerie din Europa, în afara Italiei. Cine completează podiumul în 2026 apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Glovo Moldova, aliatul perfect al verii. Ce au comandat moldovenii în luna iunie?

Vara schimbă ritmul orașului și obiceiurile de consum. În...

Petrolul se scumpește după atacurile din Strâmtoarea Ormuz și sancțiunile impuse Iranului

Prețul petrolului a crescut cu aproximativ 2% în contextul...

Fără alegeri la Gaidar! CEC respinge solicitarea de a dizolva consiliul local

Solicitarea primarului localității Gaidar, Ilia Chiosea, de a dizolva...

ULTIMA ORĂ

Vicepreședintele Adunării Populare, avertizat de Curtea Constituțională: „Fără șantaj, fără presiuni asupra Curții!”

Curtea Constituțională continuă miercuri, 8 iulie, să analizeze sesizarea depusă de Ministerul Justiției privind constituționalitatea unor prevederi legale care reglementează procesele electorale și instituționale din...

DOC | 21 de documente despre noul atac raider asupra Alimentarmaș: Veaceslav Platon, Alvian Istrate și Cătălina Castraveț sunt menționați în acte

Compania Invensis Soft susține, printr-un comunicat de presă publicat de IPN, că procedura de insolvabilitate a S.A. „Alimentarmaș” a fost influențată de un grup de...

Important

BREAKING NEWS | Dragoș Galbur: Anastasia Tăburceanu figurează într-o cauză penală privind cazul MoldATSA

Liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, susține că...

Victoria Furtună, reacție înaintea ședinței CCM: „Șase judecători nu pot decide în locul Parlamentului”

Sesizarea depusă de Ministerul Justiției la Curtea Constituțională privind...

Vicepreședintele Adunării Populare, avertizat de Curtea Constituțională: „Fără șantaj, fără presiuni asupra Curții!”

Curtea Constituțională continuă miercuri, 8 iulie, să analizeze sesizarea depusă de Ministerul Justiției privind constituționalitatea unor prevederi legale care reglementează procesele electorale și instituționale din Găgăuzia. Înalta instanță se va pronunța asupra fondului cauzei după ce va examina și sesizarea conexată depusă de Adunarea Populară a Găgăuziei, care vizează constituționalitatea unor prevederi din Codul electoral.

Zeci de oameni de afaceri din India, așteptați la Chișinău. Forum dedicat investițiilor și comerțului moldo-indian

Zeci de oameni de afaceri din India vin la Chișinău, însoțiți de președinta de la New Delhi, Droupadi Murmu, iar agenții economici din Republica Moldova sunt invitați să participe la Forumul de Afaceri Moldova – India, care va avea loc pe 20 iulie.

Ajutat de un prieten și bani donați PAS. Deputatul Trubca dezvăluie afacerile sale imobiliare și le justifică

Deputatul PAS Alexandr Trubca a dezvăluit în cadrul unor declarații de presă afacerile imobiliare pe care le are și le-a justificat. Parlamentarul a relatat că în septembrie 2024 i s-a propus să achiziționeze un teren de 0,8 hectare în Trușeni. Declarațiile sunt făcute în contextul anunțului unei investigații care urmează să fie publicată de TV8, despre afacerile lui Trubca. Oficialul afirmă că a decis să facă declarații, pentru a nu...

Flux sporit de călători la Postul vamal de frontieră Giurgiulești-Galați

Flux sporit de călători și mijloace de transport la Postul vamal de frontieră Giurgiulești-Galați. Serviciul Vamal anunță că timpul de așteptare poate crește din cauza unor disfuncționalități tehnice în procesul de verificare a documentelor de călătorie pentru cetățenii din state non-UE, transmite IPN. Potrivit instituției, pe sensul de ieșire din Republica Moldova este aplicat controlul coordonat, iar formalitățile de control se desfășoară pe teritoriul României. Pentru evitarea aglomerației, călătorii sunt îndemnați...

Focul a pus stăpânire pe mai multe câmpuri din țară și a lăsat zeci de hectare pârjolite: Pompierii au lichidat 16 incendii în ultimele...

Pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în ultimele 24 de ore pentru lichidarea a 16 focare de vegetație uscată izbucnite în mai multe raioane ale țării. În urma incendiilor, au fost afectate aproximativ 35 de hectare de teren.

Cum amenajezi camera bebelușului: Ghid pentru părinți din Moldova

Există un moment, de obicei prin luna a șasea sau a șaptea de sarcină, în care viitorii părinți se opresc lângă o cameră goală și încearcă să-și imagineze cum va arăta ea peste câteva luni. E camera în care copilul va dormi mii de ore în primul an de viață, va plânge, va adormi la sân sau cu biberonul, va fi liniștit de o cântecică sau de lumina...

Igor Grosu, la Belgrad: Statele candidate la UE au drumuri diferite, dar același obiectiv

Statele candidate la Uniunea Europeană au parcursuri diferite, însă obiectivul comun rămâne integrarea într-o Europă unită, democratică și sigură. Declarația a fost făcută de șeful legislativului, Igor Grosu, la prima Conferință a președinților parlamentelor statelor candidate la aderarea la Uniunea Europeană, desfășurată la Belgrad, transmite IPN. Potrivit unui comunicat al Parlamentului, în marja reuniunii, Igor Grosu a avut întrevederi bilaterale cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, și cu...