Prima cursă de tauri din cadrul celebrului festival San Fermín a avut loc marți, în orașul Pamplona. Evenimentul s-a desfășurat fără incidente grave, însă trei participanți au fost transportați la spital pentru investigații medicale, după ce au suferit contuzii în timpul alergării, scrie Mediafax.
Tradiționalul „encierro”, organizat zilnic între 6 și 14 iulie, constă într-o cursă de aproximativ 850 de metri, în care taurii sunt conduși de la țarc până la arena de coride, iar participanții încearcă să alerge cât mai aproape de animale.
În timpul primei curse, mai mulți alergători au alunecat pe pavajul umed, iar unii tauri au sărit peste aceștia. Potrivit serviciilor locale de urgență, cinci persoane au suferit vânătăi, dintre care trei au fost transportate la spital pentru examinare. Autoritățile au precizat că nimeni nu a fost rănit de coarnele taurilor.
Festivalul atrage anual zeci de mii de turiști din întreaga lume, însă continuă să provoace controverse. Organizațiile pentru protecția animalelor critică desfășurarea curselor și a coridelor, pe care le consideră acte de cruzime împotriva animalelor.
Anul trecut, un participant în vârstă de 38 de ani a fost grav rănit după ce a fost împuns de un taur în timpul uneia dintre curse.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul A început celebra cursă de tauri de la Pamplona. Trei participanți au ajuns la spital apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA





