Comisia Electorală Centrală (CEC) reamintește cetățenilor cu drept de vot că pot să-și declare noul loc de ședere la organul administrației publice locale (primăria sau pretură) dacă după ultima participare la alegeri și-au schimbat locul de ședere, informează TRIBUNA.
Prin această procedură, alegătorul va fi înscris în lista electorală, corespunzător locului șederii, cu mențiunea „Declarația de ședere” la rubrica „Notă”. Concomitent, alegătorul va fi radiat automat din lista electorală unde acesta își are domiciliul sau reședința temporar valabilă.
La depunerea...
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, s-a întâlnit cu activul formațiunii din raionul Drochia, la care au participat peste 220 de persoane. Evenimentul a avut loc în contextul pregătirilor pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, informează TRIBUNA.
„Am discutat despre prioritățile noastre și pașii concreți pentru ca Moldova să meargă înainte. Au fost resetate 16 organizații teritoriale primare din raionul Drochia. Partidul Nostru tot timpul va fi pregătit pentru alegeri”, a anunțat Renato Usatîi.
În cadrul...
În primele șase luni ale anului 2025, Centrul Național Anticorupție (CNA) a identificat 412 infracțiuni de corupție și conexe, dintre cele 479 de infracțiuni depistate în total. Cele mai frecvente acte de corupție țin de coruperea activă (165 de cazuri), urmate de coruperea pasivă și traficul de influență. Cele mai multe fapte ilegale au fost constatate în cadrul organelor de control.
În aceeași perioadă, CNA a gestionat 581 de cauze penale, iar 164 de...
Președintele Organizației Naționale pentru Căsătorie și al Congresului Mondial al Familiilor din SUA, Brian Brown, a anunțat, în urmă cu puțin timp, că i s-a permis intrarea în Republica Moldova, după ce, cu o zi înainte, fusese oprit la frontieră și întors din drum, pe motiv că "a fost instituită o alertă în lista națională de supraveghere privind interdicția de intrare pe teritoriul Republicii Moldova", scrie Ziua.md.
"ACTUALIZARE: Eram deja în avion și pregătit de...
Un incendiu puternic de vegetație uscată a izbucnit în după-amiaza zilei de 27 iulie în localitatea Ciuflești, raionul Căușeni, afectând o suprafață de aproximativ 25 de hectare. După 11 ore de luptă cu flăcările, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au reușit să stingă complet focul.
Apelul de urgență a fost recepționat la ora 13:56, iar la sosirea echipelor, incendiul se extinsese cu rapiditate din cauza vântului și a temperaturilor ridicate, amenințând o...
Aproximativ 900 de oameni au fost evacuați în noaptea de duminică spre luni din trei comune din judeţul Neamţ afectate de inundaţii, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență. Dezastru este și în județul Suceava, unde un om și-a pierdut viața, în localitatea Neagra, de lângă orașul Broșteni. De altfel, Broșteni este una dintre cele mai afectate localități in județul Suceava, unde patru oameni au fost surprinși de viitură, dar au fost salvați de...
Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a anunțat aderarea Vitalie Fedula, Doctor în teologie, Universitatea Gordon Conwell din Boston, pastor al Bisericii „Iisus Salvatorul” din Chișinău, în rândurile formațiunii, informează TRIBUNA.
Potrivit formațiunii, decizia pastorului Vitalie Fedula de a se alătura echipei CUB reflectă dorința acestuia de a contribui pozitiv la viața publică prin exemplu personal, integritate și responsabilitate civică.
„Inspirat de valorile creștine ale onestității și solidarității, pastorul Fedula crede ferm că implicarea activă...