Fondul Monetar Internațional și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova și pe viitor. Declarația a fost făcută de șefa misiunii FMI, Alina Iancu, la finalul consultărilor desfășurate în Republica Moldova în perioada 4-17 decembrie, transmite IPN.
„Am discutat cu autoritățile despre posibilitatea de a oferi susținere Republicii Moldova și despre inițierea unor discuții privind o nouă rundă de asistență financiară”, a declarat Alina Iancu.
Întrebată despre tranșa de aproximativ 3 miliarde de lei din partea...
Datoriile pe care statul le are față de fermieri ar putea fi transformate în obligațiuni de stat, o soluție analizată de autorități pentru a sprijini sectorul agricol și a facilita accesul producătorilor la finanțare bancară. Anunțul a fost făcut de ministra agriculturii și industriei alimentare, Ludmila Catlabuga. Potrivit ei, inițiativa aparține Ministerului Finanțelor și urmează să fie discutată atât cu fermierii, cât și cu instituțiile bancare, transmite IPN.
Potrivit ministrei, subiectul se află pe agenda...
Primăria Chișinău va continua să funcționeze și să implementeze proiectele planificate, chiar și în condițiile unui buget provizoriu. Asigurările sunt date de primarul general, Ion Ceban. Potrivit edilului, consilierii municipali din fracțiunile PAS și PSRM boicotează în mod deliberat ședințele Consiliului municipal Chișinău, împiedicând astfel votarea principalului document financiar, transmite IPN.
„Este a opta ședință consecutivă la care consilierii nu se prezintă la muncă. Scopul lor este ca ședința CMC să nu aibă loc până...
Majorările salariale cerute de pedagogi nu pot fi realizate în prezent, urmând să fie aplicate abia după aprobarea noii legi a salarizării. O spune președintele Parlamentului, Igor Grosu. Oficialul a îndemnat cadrele didactice să aibă răbdare până anul viitor, când lefurile vor fi majorate în baza noilor reglementări, transmite IPN.
„Cunosc situația. Și eu vin din tagma asta. Acasă am pedagogi. În familie suntem mai mulți din acest domeniu. Le cunosc problemele și le promitem...
Decizia statului de a prelua infrastructura petrolieră deținută de Lukoil-Moldova la Aeroport trebuie să fie solid fundamentată juridic, pentru a evita eventuale litigii. Avertizarea vine din partea expertului în securitate energetică a Comunității WatchDog, Eugen Muravschi. Potrivit lui, modul în care autoritățile își motivează juridic hotărârea va determina dacă Lukoil va avea temei să atace decizia în instanță și dacă vor fi șansele de câștig într-un eventual proces, transmite IPN.
Expertul a atras atenția asupra...
Continuă Târgul de Crăciun, organizat de Primăria municipiului Chișinău (5 decembrie 2025-8 ianuarie 2026) /Piața Marii Adunări Naționale /ora 11:00/.
Are loc vernisarea expoziției „Lumea Copilăriei” (18 decembrie 2025- 04 ianuarie 2026)/Centrul expozițional „Constantin Brâncuși” /ora 16:00/.
Începe campania „Hai Acasă de Crăciun”, lansată de Ministerul Culturii, care include peste 40 de spectacole muzicale în localitățile din întreaga țară (18 decembrie-15 ianuarie). Joi: Concert la Sărata-Galbenă, Hâncești /ora 17:00/.
Teatrul Alexie Mateevici prezintă spectacolul „Micul prinț” în...
Elevii Colegiului Tehnic Agricol din Svetlîi, UTA Găgăuzia, își dezvoltă abilitățile practice într-o unitate modernă de procesare a producției horticole și mentenanță a utilajelor, construită cu sprijin european, transmite IPN.
Noua infrastructură include două laboratoare specializate: unul pentru sortarea și ambalarea produselor horticole, echipat cu linie de calibrare și cameră frigorifică industrială, și altul pentru reparația utilajului agricol.
Stațiunea didactică este completată de un lot de livadă de trei hectare, cu vișini, cireși, cași și meri,...