IPN

Subscribe

Actualitate

ULTIMA ORĂ

Tripleți din Chișinău, născuți prematur, externați după 65 de zile de îngrijiri medicale

După 65 de zile în care au fost sub supravegherea atentă a personalului medical, tripleții unei familii din Chișinău, născuți prematur, au fost externați la 16 decembrie din Institutul Mamei și Copilului și au plecat acasă, alături de părinții lor, transmite IPN. Artiom, Arina și Roman s-au născut pe 12 octombrie, înainte de termen. Micuții au petrecut zece zile în secția de reanimare pentru nou-născuți, iar apoi au continuat tratamentul în Secția prematuri. „Sunt primii noștri...

Autoritățile vor verifica utilizarea termenilor „eco”, „bio”, „ecologic” și „organic”

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) vor iniția verificări privind modul în care operatorii economici folosesc termenii „eco”, „bio”, „ecologic” și „organic” în denumirea produselor și a mărcilor înregistrate, transmite IPN.La un briefing de presă pe 16 decembrie, secretarul de stat Vasile Șarban a subliniat că termenii protejați pot fi utilizați doar pentru produsele care dețin certificatul emis de un organism de certificare acreditat. În Moldova funcționează nouă...

Energie verde în Sipoteni: factură zero la Centrul Cultural din localitate

Centrul Cultural Multifuncțional al comunei Sipoteni, din raionul Călărași, care anterior consuma aproape 10 mii kWh de energie electrică anual, a reușit să încheie anul trecut cu factură zero la energia din rețea. Proiectul de reabilitare energetică, premiat în cadrul Galei Moldova Eco-Energetică, a inclus instalarea unui sistem fotovoltaic de 57,6 kW, transmite IPN. Panourile fotovoltaice au fost montate cu sprijinul Guvernului, în cadrul programelor DAR 1+3 și Satul European Expres, iar energia produsă generează...

Moldova, încă departe de eligibilitatea pentru UE: progresul depinde de reforme, Marcel Spatari

Republica Moldova este încă departe de a fi eligibilă pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar progresul depinde de pregătirea internă și de implementarea măsurilor prevăzute în Programul național de aderare. Declarația aparține președintelui Comisie pentru integrare europeană, Marcel Spatari și a fost făcută în cadrul unui interviu pentru IPN. Totodată, deputatul a explicat că decizia statelor membre privind includerea unei țări în UE nu este doar politică, ci și tehnică, iar drumul spre aderare rămâne...

IMPORTANT