Salariul mediu lunar pe economie va constitui 17 400 de lei în anul viitor, conform proiectului de hotărâre înaintat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, transmite IPN.
Autoritățile propun o majorare cu 1 300 de lei în comparație cu acest an, când salariul mediu a fost de 16 100.
Documentul elaborat de MMPS este prezentat pentru consultări publice și urmează să fie examinat în cadrul următoarei ședințe a Guvernului.
În proiect se precizează că salariul mediu prognozat...
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a revenit astăzi la ședința Consiliului Municipal cu propunerile de numire a doi viceprimari – Olesea Pșenițchi și Victor Pruteanu. Dacă la ședința precedentă proiectele nu au întrunit numărul necesar de voturi, astăzi acestea nici nu au fost incluse pe ordinea de zi, transmite IPN.
Propunerea de includere a subiectului nu a fost susținută de niciun consilier municipal, inclusiv de cei ai fracțiunii Partidului Mișcarea Alternativă Națională, condus de Ion...
Un medic obstetrician-ginecolog de la Spitalul raional Ștefan Vodă a fost condamnat pentru încălcarea din neglijență a regulilor de acordare a asistenței medicale. În timpul unei operații cezariene, medicul a lezat din imprudență artera uterină stângă și polul inferior al rinichiului drept, ceea ce a dus la moartea unei paciente de 28 de ani, transmite IPN.
Instanța a stabilit o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare, cu interdicția de a exercita profesia...
Ritmul de creștere economică a Republicii Moldova încetinește, în timp ce rata sărăciei continuă să crească, potrivit raportului „Starea Țării 2025”, prezentat de Expert-Grup. Boom-ul creditelor pentru persoanele fizice a ajuns la +53%, fapt ce influențează direct creșterea sărăciei, transmite IPN.
Conform studiului, producția agricolă a scăzut cu 19% în anul trecut, ceea ce a limitat recuperarea economiei, care a crescut cu doar 0,1% din PIB, comparativ cu așteptările de +2%. Pentru acest an...
Guvernul Irlandei va oferi un milion de euro pentru a sprijini copiii vulnerabili din Moldova. Fondurile sunt acordate prin programul Irish Aid și vor fi folosite pentru noul program UNICEF, care consolidează serviciile de protecție a copilului și sprijinul social pentru familii și refugiați, transmite IPN.
Potrivit UNICEF, contribuția acoperă o perioadă de doi ani și are scopul de a întări sistemele naționale de protecție a copilului, la etapa în care Moldova dezvoltă reforme pentru...
Un grup infracțional specializat în contrabandă cu mijloace de transport și piese auto, cu o valoare estimată de peste 1,2 milioane de lei, a fost deconspirat de Poliția de Frontieră, sub coordonarea procurorilor PCCOCS. A fost reținut organizatorul schemei, un bărbat de 41 de ani, iar un complice de-al său, de aceeași vârstă și din Chișinău, este cercetat în libertate, transmite IPN.
În timpul perchezițiilor, la domiciliul bărbatului reținut au fost găsite droguri de 120...
Fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, condamnat în lipsă la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție în România, nu va fi extrădat din Grecia. Magistrații eleni au admis apelul depus de Oprescu și au respins cererea de extrădare, exprimând un aviz negativ, transmite IPN.
Sorin Oprescu a fost reținut pe 4 octombrie, în apropierea aeroportului din Salonic, existând suspiciuni că intenționa să părăsească teritoriul Greciei. Atunci, Oprescu a declarat pentru presa care era la...