PSD merge mai departe cu varianta intrării la guvernare și îl susține pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Decizia a fost luată miercuri, în unanimitate, în ședința extinsă a Biroului Permanent Național, la care au participat și liderii organizațiilor județene.The post Sorin Grindeanu a spus clar: „PSD nu va vota un guvern din care nu face parte” first appeared on Nexta.ro.
Autoritățile sanitare franceze au confirmat primul caz de Ebola din Franța asociat actualului focar din Republica Democrată Congo. Este vorba despre un medic care s-a întors recent dintr-o misiune umanitară în Congo și care a fost testat pozitiv pentru virus.The post Primul caz de Ebola confirmat în Franța first appeared on Nexta.ro.
Femeia din Galaţi care a fost găsită în casă, având alături pe unul dintre copiii ei, în vârstă de doi ani, decedat şi pe ceilalţi doi, cu vârste de doi, respectiv cinci ani, în stare de malnutriţie a fost reţinută. Ea este acuzată de omor asupra unui membru de familie, pentru că nu a asigurat alimentaţia corespunzătoare şi asistenţă medicală copilului care a murit. În plus, ea este inculpată pentru două infracţiuni de rele...
Preşedintelele Israelului, Izhak Herzog, va vorbi în faţa plenului reunit al Parlamentului României.
Luni, pe 29 iunie, va avea loc şi ultima şedinţă de lucru din prima parte a anului.
Şedinţa de lucru va avea loc la ora 15.00, iar la ora 17.00, preşdintele Israelului va ţine un discurs în faţa parlamentarilor români, reuniţi în plen comun, la Senat.
Începând cu 1 iulie, senatorii şi deputaţii vor intra în vacanţa parlamentară până în septembrie.
Sursă foto WikipediaThe post...
Un australian care lucrează la curățarea aparatelor de aer condiționat și care este și crainic onorific al orașului a fost recunoscut drept cea mai zgomotoasă persoană din lume.
Joseph McGrail-Bateup, un australian care lucrează la curățarea aparatelor de aer condiționat și este crainic onorific al orașului, a fost recunoscut drept cea mai zgomotoasă persoană din lume, scrie abcNEWS.
Guinness World Records a anunțat că bărbatul în vârstă de 58 de ani, rezident în Canberra, a înregistrat...
PSD a decis miercuri, în unanimitate, să intre la guvernare și să îl susțină pe președintele partidului, Sorin Grindeanu, pentru funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut după ședința extinsă a Biroului Permanent Național, la care au participat și liderii organizațiilor județene. Grindeanu a afirmat că România traversează o perioadă dificilă și are nevoie urgentă de un guvern funcțional, nu de noi conflicte politice.The post PSD a decis să intre la guvernare și îl...