Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat un protest de avertizare pe 27 mai lângă sediul Guvernului, după ce a constatat că autoritățile nu ar fi luat măsuri concrete în urma scrisorii deschise transmise conducerii țării pe 27 aprilie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului asociației din 15 mai. Organizația acuză că, în pofida unor
The post Forța Fermierilor anunță un protest de avertizare la Guvern, după ce „nu au fost auziți” appeared first...
Cetățenii moldoveni care au locuit și lucrat oficial în străinătate pot solicita pensia din afară la revenirea în Republica Moldova. De același beneficiu pot profita și moldovenii care au activat în țară, dar în prezent lucrează peste hotare. Acest lucru este posibil datorită celor 18 acorduri bilaterale în domeniul securității sociale, ratificate și aplicate de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS).
Percheziții de amploare au fost desfășurate de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii municipiului Chișinău într-o cauză penală ce vizează angajați ai Agenției Servicii Publice din cadrul Direcției Examinare și Calificare a Conducătorilor Auto Căușeni, precum și administratori și instructori ai unor școli auto.
Numărul absolvenților de la pedagogie repartizați în școli nu acoperă nici măcar jumătate din funcțiile vacante. Conform datelor Ministerului Educației, în anul 2025, pentru cele 1586 dintre posturile de muncă libere au fost repartizați doar 429 de tineri.
Anul trecut, în mediul rural au ajuns să se angajeze cu 7% mai puțini tineri decât în 2024. În același timp, dintre 475 de funcții vacante pentru predarea disciplinelor deficitare precum biologie, chimie, matematică, limbă și literatură...
Doi cetățeni ucraineni și un cetățean moldovean, cu vârste cuprinse între 25 și 28 de ani, au fost reținuți în Capitală , fiind bănuiți de implicare în două cazuri de escrocherie, soldate cu un prejudiciu de peste 750.000 de lei. Potrivit oamenilor legii, victimele sunt două femei de 75 și 84 de ani. Acestea au fost contactate telefonic de indivizii care s-au prezentat drept angajați ai instituțiilor de drept.
Sub pretextul verificării sumelor de bani păstrate la...
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noile prețuri la carburanți pentru mâine, 19 mai 2026. Vezi mai jos cât vor costa benzina și motorina.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noile prețuri la carburanți pentru mâine, 19 mai 2026. Vezi mai jos cât vor costa benzina și motorina.