Departamentul Apărării al SUA a demarat procesul de publicare a unor documente care vizează fenomenele aeriene și obiectele zburătoare neidentificate (OZN). Noua secțiune a fost lansată pe site-ul instituției vineri, 8 mai. Autoritățile precizează că, neexistând concluzii clare privind natura acestor fenomene, datele sunt puse la dispoziția publicului și a experților pentru analiză, transmite dw.com.
Ucraina nu marchează Ziua Europei „prin sloganuri”, ci cu deplina convingere că este deja o parte inseparabilă a familiei europene, a declarat liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, pe 9 mai, când țara sa marchează Ziua Europei.
Tehnică feroviară modernă, în valoare de peste 2,1 milioane de dolari, destinată modernizării tronsonului feroviar Bender – Basarabeasca – Etulia – Giurgiulești, a ajuns în Republica Moldova. Noile utilaje vor fi utilizate în cadrul proiectului de reabilitare a uneia dintre cele mai importante linii de cale ferată din țară, anunță Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”.
Lionel Messi rămâne prudent înaintea Campionatului Mondial din această vară. El le promite suporterilor argentinieni că echipa națională nu-i va dezamăgi, dar crede că lupta pentru trofeu va fi și mai aprigă de această dată.
Uniunea Europeană (UE) este principalul partener economic al Republicii Moldova, iar relația cu Bruxellesul înseamnă investiții, sprijin financiar, acces la piața europeană și noi oportunități pentru cetățeni. Într-un context regional marcat de războiul din Ucraina și de multiple crize de securitate, ideea europeană este asociată tot mai des cu stabilitatea și speranța unui viitor mai sigur. Totuși, în pofida deschiderii manifestate de Uniunea Europeană față de Republica Moldova, societatea moldovenească rămâne în continuare profund...
Orășelul European a fost inaugurat sâmbătă, 9 mai, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, unde sute de oameni din mai multe localități ale țării au venit să marcheze Ziua Europei alături de oficiali moldoveni, diplomați europeni și reprezentanți ai instituțiilor UE. Peste 20 de ambasadori acreditați la Chișinău au urcat pe scena amenajată în centrul capitalei, alături de premierul Alexandru Munteanu și președintele Parlamentului Igor Grosu, iar ceremonia a început cu intonarea imnurilor...
Germania, Franța, Belgia, Irlanda și Țările de Jos au confirmat că vor trimite avioane pentru a-și evacua cetățenii aflați la bordul navei de croazieră afectată de un focar de hantavirus, care în prezent se îndreaptă spre teritoriul spaniol, a declarat sâmbătă la Madrid ministrul spaniol de interne, relatează Reuters.