Fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare, Victor Osipov, aflat în prezent în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13, respinge categoric acuzațiile care îi sunt aduse în cauza penală care vizează deschiderea „magazinelor duty-free” în regiunea transnistreană prin intermediul cărora ar fi fost facilitată „contrabanda” cu țigări.
Reintegrarea economică accelerează, iar tot mai mulți oameni și companii din stânga Nistrului accesează serviciile publice oferite de autoritățile constituționale. Modelul economic aplicat ani la rând de administrația separatistă a ajuns în colaps, dictând o intervenție mai hotărâtă a Chișinăului. În paralel cu reintegrarea economică, experții spun că este nevoie să se avanseze și în plan politic și ideologic, o prioritate fiind respectarea drepturilor omului.
Emoție pură și o noapte care va rămâne mult timp în inimile suporterilor echipei Arsenal! Fotbaliștii și fanii clubului londonez au trăit un moment de poveste în urma calificării după două decenii în finala Ligii Campionilor. Bucuria englezilor a fost una fără margini, mai ales că nu au mai ajuns în ultimul act al celei mai tari competiții intercluburi din Europa din 2006.
Pe nava de croazieră MV Hondius, operată de compania olandeză Oceanwide Expeditions, au fost confirmate șapte cazuri de hantavirus, o boală extrem de periculoasă, iar trei pasageri au murit deja. Informația a fost comunicată de directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează publicația The Moscow Times.
Creșterea rapidă a prețului combustibilului pentru avioane, alimentată de conflictul cu Iranul și tensiunile din Strâmtoarea Ormuz, începe să afecteze puternic industria aviatică globală, relatează G4Media.ro, cu referire la The Guardian.
Aproape 200 de elevi din nordul Republicii Moldova au participat recent la o vizită de studiu organizată la Școala Profesională nr. 4 din municipiul Bălți, unde au explorat oportunitățile de formare și carieră în domeniul energiei regenerabile. Activitatea a fost desfășurată în cadrul proiectului „Competențe pentru tranziția verde și dezvoltarea durabilă a Moldovei”, implementat de Organizația Internațională a Muncii.
Noi investiții în dezvoltarea rurală sunt pregătite pentru 2026 prin programul LEADER, care va direcționa circa 162 de milioane de lei către 53 de grupuri de acțiune locală (GAL). Fondurile vor susține proiectele inițiate de antreprenori, autorități publice și organizații neguvernamentale, cu scopul de a dinamiza economia locală și de a îmbunătăți viața în comunitățile rurale.