Președinta Maia Sandu condamnă abuzurile comise de verișoara sa, Anastasia Taburceanu, și de directorii de întreprinderi de stat care ridică salarii nejustificate. Șefa statului a propus, în cadrul conferinței de presă susținută pe 1 iulie, o nouă modalitate de verificare a numirilor în funcții-cheie și pedepsirea celor responsabili pentru abuzurile comise.
Băncile comerciale și oficiile Poștei Bulgare pot percepe, începând cu 1 iulie, comisioane pentru preschimbarea leva bulgărești în euro, după ce termenul de conversie gratuită a expirat pe 30 iunie. Schimbul s-a făcut până acum la cursul fix de 1.95583 de leva pentru un euro. Modificarea afectează direct persoanele, bulgari sau străini, inclusiv călători care au tranzitat Bulgaria, care mai dețin bancnote sau monede în leva neconvertite.
Furtuna violentă care a lovit România marți-seară, pe 30 iunie, a provocat moartea unei persoane în județul Ilfov și a produs pagube în 60 de localități din 20 de județe. Bucureștiul a fost cea mai afectată zonă, unde aproape 900 de intervenții erau încă în așteptare miercuri-dimineață.
La 1 iulie 1926, apăreau foarte multe publicații în limba română, peste 40. Revista Cinema publica un fragment din scenariul unui viitor film românesc, pentru a le arăta cititorilor cum se realizează o producție cinematografică.
Scandalul de la întreprinderea Moldatsa este un test pentru capacitatea instituțiilor publice de a preveni abuzurile și de a reacționa în fața acestora. Expertul în științe politice Laurențiu Pleșca susține că situația reprezintă atât o criză de guvernanță, cât și una de credibilitate pentru partidul de guvernare, monitorizată de partenerii europeni.
Cea mai ridicată rată de promovare la examenul de calificare în baza testelor unice, susținut de absolvenți din 24 de colegii și centre de excelență, a fost înregistrată la programul de formare profesională „Învățământ primar”, unde 93.79% dintre candidați au promovat probele. La polul opus, cele mai mici rate de promovare au fost consemnate la „Finanțe și bănci” (60.15%) și „Contabilitate” (60.98%).
Prețurile petrolului au înregistrat variații minore pe 30 iunie, însă sunt pe cale să consemneze cele mai mari scăderi lunare și trimestriale de la începutul pandemiei de COVID-19, în 2020. Investitorii urmăresc cu atenție posibilitatea unor discuții între Statele Unite și Iran la Doha, pe fondul unui armistițiu provizoriu fragil în conflictul care durează de patru luni.