Una dintre favoritele Campionatului Mondial de fotbal, echipa națională a Franței, are un lot stelar. Selecționerul Didier Deschamps a anunțat lista finală de jucători pentru turneul din vară, iar surprizele nu lipsesc.
Una dintre favoritele Campionatului Mondial de fotbal, echipa națională a Franței, are un lot stelar. Selecționerul Didier Deschamps a anunțat lista finală de jucători pentru turneul din vară, iar surprizele nu lipsesc.
Republica Moldova vinde mai mult peste hotare. Exporturile de mărfuri din primul trimestru al anului au crescut cu peste 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul unei creșteri mult mai modeste a importurilor, de doar 1.4%. Deficitul balanței comerciale, deși în scădere, rămâne considerabil. În primele trei luni ale anului, valoarea mărfurilor importate a depășit exporturile cu circa 1.6 miliarde de euro.
Una dintre cele mai mari provocări ale profesiei de veterinar este evitarea epuizării emoționale, în condițiile în care empatia este esențială în relația cu animalele și stăpânii lor, menționează medicul veterinar Artiom Șevcenco. Invitat la emisiunea „Bună Dimineața” de la Moldova 1, specialistul a vorbit despre responsabilitatea pe care o implică această meserie, evoluția medicinei veterinare din Republica Moldova și necesitatea unei atitudini mai corecte față de animale în societate.
Tenismena ucraineană Elina Svitolina a revenit în finala turneului WTA de la Roma după o pauză de 8 ani. Ea a învins-o pe poloneza Iga Șviontek în semifinale cu 6-4, 2-6, 6-2 și urmează să o înfrunte pe Cori Gauff din Statele Unite ale Americii.
Numărul victimelor în urma atacului lansat de Federația Rusă asupra districtului Darnițki din Kiev în noaptea de 14 mai a crescut la 24 de persoane, inclusiv copii, potrivit autorităților ucrainene. Zeci de persoane au fost rănite, iar operațiunile de căutare și salvare continuă.
Reprezentatul Republicii Moldova la Eurovision 2026, Satoshi, va evolua în a doua jumătate a finalei, fiind a 16-a țară care va urca pe scena de la Viena. Ucraina va intra mai devreme în competiție - a șaptea, în timp ce reprezentanta României, Alexandra Căpăținescu, va cânta spre finalul competiției - sub numărul 24.