O percheziție a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) la pușcăria din Leova ar fi provocat tensiuni în rândul deținuților. În rezultatul intervenției, ar fi fost deteriorate bunuri ale persoanelor private de libertate, iar mai mulți pușcăriași ar fi recurs la acte de automutilare, potrivit unei sesizări.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va înregistra un proiect de lege privind parcările publice, menit să elimine „toate lacunele” existente în domeniu. Inițiativa legislativă înaintată anterior de Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN), susținută de primarul capitalei, Ion Ceban, „nu soluționează problemele reale ale parcărilor publice”, spun reprezentanții PAS.
După 17 ani de incertitudine juridică, sediul Parlamentului Republicii Moldova ar putea reintra în legalitate. Deși renovat după devastările și incendiul din aprilie 2009, edificiul nu a putut fi înregistrat în Registrul Bunurilor Imobile timp de aproape două decenii din cauza lipsei actelor de recepție finală.
Republica Moldova denunță alte două tratate ale Comunității Statelor Independente (CSI), prin decizii aprobate de plenul Parlamentului în ședința din 14 mai. Unul dintre acorduri se referă la crearea Fondului interstatal de colaborare umanitară, iar celălalt vizează împărțirea parcurilor de inventar ale fostului Minister al Căilor de Comunicații al URSS.
Republica Moldova denunță alte două tratate ale Comunității Statelor Independente (CSI), prin decizii aprobate de plenul Parlamentului în ședința din 14 mai. Unul dintre acorduri se referă la crearea Fondului interstatal de colaborare umanitară, iar celălalt vizează împărțirea parcurilor de inventar ale fostului Minister al Căilor de Comunicații al URSS.
Proiectul care ar putea pune capăt crizei electorale din Găgăuzia urmează să fie prezentat Parlamentului până la finele săptămânii curente. Reprezentanții Adunării Populare din Găgăuzia pun la punct ultimele detalii ale documentului menit să alinieze procedurile electorale din autonomie la Codul electoral al R. Moldova.
Afirmațiile alarmiste despre o presupusă „invazie” a 300.000 de migranți în Republica Moldova, despre „înlocuirea populației” sau despre acordarea unor facilități gratuite muncitorilor străini sunt false și manipulate pentru a alimenta frica și nesiguranța socială, arată o analiză realizată de portalul Stopfals.md. Potrivit sursei, migrația de muncă este strict reglementată, iar cifra de 300.000 de persoane reprezintă doar o estimare teoretică a deficitului de forță de muncă din țară, nu un plan al autorităților...