O specie de pasăre rară, considerată dispărută timp de 50 de ani, a revenit în România. Este vorba despre acvila de câmp, în prezent, opt perechi cuibăresc în țara vecină și sunt monitorizate de specialiști din trei țări, transmite Antena 3 CNN.
Revenirea păsării este privită ca un succes important pentru natură. Asociația „Grupul Milvus” a ales acvila de câmp drept specie prioritară pentru acest an, deoarece aceasta se află pe Lista Roșie a păsărilor...
Un BMW și o Skoda s-au tamponat violent la Bahmut, raionul Călărași. Urmare a impactului, două femei au suportat traumatisme și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Accidentul s-a produs duminică, la ora 16:55. Ofițera de presă a Poliției Naționale, mariana Bețivu, a precizat pentru Realitatea că o șoferiță de 20 de ani, fiind la volanul unei mașini de marcă Skoda, nu a acordat prioritate unui BMW când vira la stânga.
Drept urmare, cele două automobile...
Republica Moldova a fost poziționată pe locul doi în topul celor mai îndrăgite foste republici sovietice, potrivit canalului de YouTube „Bald and Bankrupt”, unul dintre cele mai populare canale de vloguri de călătorie din lume.
Canalul este administrat de Benjamin Rich, cunoscut publicului larg drept Mr. Bald, și numără peste 4,52 milioane de abonați și 227 de videoclipuri. Creatorul de conținut britanic este cunoscut pentru călătoriile sale în destinații mai puțin obișnuite, în special pe...
Începând cu 1 iunie, șoferii care circulă pe autostrăzile din Italia pot solicita rambursarea taxei de drum dacă întâmpină întârzieri sau blocaje cauzate de lucrări rutiere, potrivit agenției ANSA, transmite Antena3.ro.
Măsura a intrat oficial în vigoare în baza unei decizii adoptate anul trecut de Autoritatea de Reglementare a Transporturilor din Italia. Potrivit organizației pentru protecția consumatorilor Codacons, șoferii vor putea cere despăgubiri direct de la companiile care administrează autostrăzile pentru problemele apărute în timpul...
Vadim Krasnoselski i s-a adresat premierului Alexandru Munteanu, declarând că mai mulți moldoveni ar vrea să obțină cetățenia rusă, după ce Vladimir Putin a simplificat procedurile de obținere a actelor pentru transnistreni. În contextul, liderul i-a sugerat șefului Executivului ce înseamnă în viziunea sa respectul pentru cetățeni.
„Aș dori să-l avertizez pe prim-ministrul Moldovei să nu insulte poporul transnistrean. În general, nu trebuie atinși oamenii. Poate că nu înțelegi asta, dar așa e în Transnistria....
De Ziua Internațională a Copilului, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, le-a transmis copiilor ca, pe drumul spre maturitate, să își protejeze frumusețea inocenței, fără a uita de rugăciune și de respectul față de familie. Totodată, Înaltpreasfințitul Vladimir a adăugat că ziua de 1 iunie este un moment de aprofundare a importanței pe care o au copiii pentru viitorul societății, dar și a responsabilității pe care cei maturi o au față...
Două loturi de mere din Republica Moldova, cu o greutate totală de 41 de tone, au fost blocate la intrarea în Rusia după ce autoritățile fitosanitare au depistat în fructe un dăunător de carantină, scrie bani.md.
În timpul verificărilor efectuate într-un depozit din regiunea Pskov, inspectorii ruși au descoperit insecte suspecte în cele două transporturi.
Analizele de laborator au confirmat prezența tripsului occidental al florilor (Frankliniella occidentalis), o insectă care poate afecta numeroase culturi agricole și...