Marina franceză a reținut duminică, 31 mai, încă un petrolier care face parte din așa-numita „flotă din umbră” a Rusiei, în cadrul unei operațiuni desfășurate în Oceanul Atlantic, cu sprijinul mai multor parteneri internaționali, inclusiv Regatul Unit, a anunțat președintele Franței, Emmanuel Macron.
Liderul de la Paris a precizat că acțiunea a fost realizată strict în conformitate cu legislația maritimă internațională.
„Este inacceptabil ca navele să ocolească sancțiunile internaționale, să încalce dreptul maritim și să finanțeze...
Incendiul de la Ciocana, izbucnit duminică dimineață, pe 31 mai, într-un depozit de pe strada Lunca Bîcului nr. 41 din municipiul Chișinău, a fost lichidat complet abia a doua zi, pe 1 iunie, la ora 07:38, după mai bine de 24 de ore de intervenție neîntreruptă.
Pe parcursul nopții, pompierii au efectuat lucrări de monitorizare, securizare și stingere a focarelor mici, până la lichidarea completă a incendiului în dimineața zilei de 1 iunie.
Potrivit IGSU, depozitul...
Un copil de doi ani a fost salvat după ce a rămas blocat în această dimineață, 1 iunie, într-un automobil. Incidentul a avut loc la Rîbnița.
Potrivit autorităților din regiune, ușile autovehiculului s-au blocat, din acest motiv minorul nu a putut ieși. În apropiere se aflau părinții, care au apelat imediat la serviciul de urgență.
Salvatorii au intervenit la fața locului și au deschis automobilul. Din fericire, copilul nu a avut de suferit.
Pentru cele mai importante...
Tinerii din PAS au bătut toba la Primărie. Membrii formațiunii au mers în marș de la magazinul Unic până la sediul municipalității, manifestând astfel nemulțumirea față de condițiile din transportul public din Capitală.
Aceștia au ținut în mâini pancarte pe care erau adresate mesaje primarului Capitalei, referitoare la achitarea biletului în transportul public cu cardul, critici cu privire la condițiile din troleibuze și autobuze, dar și modernizarea infrastructurii.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul...