Președintele american Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping au început miercuri, 14 mai, la Beijing, una dintre cele mai importante runde de discuții bilaterale din ultimii ani, într-un context marcat de tensiuni comerciale și provocări geopolitice, scrie Reuters.
Donald Trump a declarat, la începutul întrevederii, că relația dintre Statele Unite și China va deveni „mai bună ca niciodată”.
„Este o onoare să fiu aici. Este o onoare să vă fiu prieten, iar relația dintre China...
Parlamentul se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 10:00. Deputații urmează să examineze în prima lectură mai multe proiecte de lege ce vizează comunicațiile electronice, independența financiară a Curții de Conturi și modificarea perioadei de instituire a stării de urgență.
În lectura a doua vor fi examinate modificările la Legea cetățeniei Republicii Moldova și proiectul privind constatarea contravențiilor rutiere comise cu vehicule înmatriculate în alte state.
De asemenea, deputații urmează să se pronunțe asupra...
În luna aprilie, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a sancționat 287 de persoane fizice pentru desfășurarea activităților economice ilicite. Valoarea totală a amenzilor aplicate a ajuns la 485.800 de lei.
Potrivit SFS, cele mai multe încălcări au fost depistate în domeniul comerțului cu bunuri, inclusiv prin intermediul platformelor online, dar și în sectorul prestării serviciilor și al transportului de pasageri în regim de taxi.
Conform legislației, persoanele fizice care desfășoară activități de întreprinzător fără înregistrare legală...
Cetățenii sunt avertizați despre emailuri și SMS-uri false transmise din numele Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice și, în unele cazuri, al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Poliția Națională precizează că aceste mesaje nu aparțin instituțiilor statului și reprezintă tentative de escrocherie.
În acest sens, persoanele sunt îndemnate să nu ofere date personale sau bancare, să nu transmită coduri OTP; să nu acceseze linkuri suspecte și să verifice informațiile doar din surse oficiale.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te...
Un bărbat de 39 de ani a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Cahul, după ce ar fi încercat să scape de un pachet cu droguri în timpul controlului efectuat de polițiștii de frontieră și funcționarii vamali. Potrivit anchetatorilor, asupra suspectului a fost depistată o substanță presupusă a fi hașiș.
Cazul a avut loc la începutul acestei săptămâni, în PTF Cahul. Bărbatul era pasager într-un microbuz de pe ruta Germania – Republica Moldova...
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a semnat Planul municipal de acțiuni pentru anii 2026–2027 privind prevenția consumului de substanțe nocive și psihotrope. Documentul prevede campanii de informare în școli, programe pentru elevi și părinți, dar și monitorizarea permanentă a fenomenului în municipiul Chișinău.
Potrivit edilului, planul este „important pentru municipiul Chișinău și, în primul rând, pentru siguranța copiilor și tinerilor noștri”.
„Vedem cu toții cât de gravă a devenit problema consumului de droguri și cât...
Rusia a lansat în noaptea de 14 mai un nou atac masiv asupra Ucrainei, iar Kievul a fost ținta unui bombardament combinat cu drone și rachete. Cel puțin o persoană a murit, iar alte peste 31 au fost rănite, inclusiv un copil.
Potrivit autorităților ucrainene, explozii puternice au răsunat în capitală în timpul atacului aerian, iar mai multe clădiri rezidențiale și obiective de infrastructură au fost avariate în raioanele Darnița, Obolon, Golosiiv și Dnipro.
Primarul Kievului,...