Parlamentul a respins astăzi propunerea de creare a unei comisii parlamentare de anchetă pentru investigarea deceselor și incidentelor grave din cadrul Armatei Naționale, inițiativa deputatului Partidului Nostru, Renato Usatîi.
Președintele Comisiei securitate, deputatul PAS Lilian Carp, a anunțat că marți vor fi organizate audieri cu ușile închise în Parlament pe acest subiect.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că săptămâna aceasta, Partidul Nostru a solicitat comisie parlamentară de anchetă, în contextul tragediei...
Președinta organizației teritoriale Telenești a fostului Partid Politic „Șor” și secretara oficiului teritorial Vulcănești al Partidului Politic „Șansă”, au fost trimise în judecată, fiind învinuite de complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din surse interzise de lege.
În perioada iulie-octombrie 2022, președinta organizației din Telenești ar fi coordonat activitatea acesteia, cunoscând că partidul era finanțat de un grup criminal organizat. Aceasta ar fi acționat în comun cu conducerea partidului, inclusiv cu vicepreședinți, trezorieri și persoane...
Republica Moldova ar putea beneficia de câteva miliarde de euro din viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034, destinat statelor candidate la aderare. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul român Siegfried Mureșan, potrivit IPN.
Potrivit oficialului, în Parlamentul European au început deja negocierile privind viitorul buget al UE, iar una dintre priorități este majorarea fondurilor de preaderare pentru statele candidate.
„Există un fond european de peste 40 de miliarde de euro destinat tuturor statelor...
Insula grecească Makri din Marea Ionică, prezentată în trecut investitorilor străini drept o oportunitate rară de investiție, urmează să fie scoasă din nou la licitație cu un preț de pornire de doar 247.000 de euro, după ce anterior era promovată de agențiile imobiliare de lux pentru aproximativ 8 milioane de euro, scrie presa elenă.
Suma actuală este comparată cu prețul unui apartament de mici dimensiuni din Atena.
Principalul motiv pentru scăderea dramatică a valorii insulei îl...
Premierul Alexandru Munteanu afirmă că Republica Moldova nu are nevoie în acest moment de finanțare din partea Fondului Monetar Internațional (FMI), ci mai degrabă de sprijinul și certificarea instituției pentru consolidarea credibilității economice a țării. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii de la Exclusiv TV, în contextul vizitei experților FMI la Chișinău, în perioada 7-20 mai și al negocierilor pentru un nou program de cooperare, transmite BANI.MD.
Șeful Guvernului susține că situația economică a...
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat demisia Irinei Gutnic din funcția de viceprimar al municipiului Chișinău, după ce primarul Capitalei, Ion Ceban, a semnat dispoziția în acest sens. Totodată, aceasta a declarat miercuri, 13 mai, că edilul nu i-ar fi explicat motivele reale ale demiterii.
„Pretinsul european Ion Ceban noi l-am demascat demult. Originile lui socialisto-comunistic așa de mult transpiră în tot ce face el, noi suntem departe de a crede că el și-a schimbat...
Aproximativ 90 de persoane au murit în urma unei furtuni violente care a lovit statul indian Uttar Pradesh, cel mai populat stat din India, relatează Digi24.
Condițiile meteorologice severe produse miercuri, 13 mai, au provocat moartea a 89 de persoane, însă bilanțul victimelor a continuat să crească ulterior.
Totodată, autoritățile au raportat 53 de oameni răniți, 87 de locuințe avariate și 114 animale ucise din cauza furtunii, grindinei și fulgerelor.
În imaginile difuzate de televiziunile locale pot...