Unimedia

Subscribe

Actualitate

ULTIMA ORĂ

Vladimir Bolea susține că nu știe nimic despre compania Polaris. Ministerul pe care îl conduce face parte din Consiliul care examinează investițiile strategice

Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, susține că nu știe nimic despre compania Polaris Aviation Group, deși ministerul pe care îl conduce face parte din Consiliul pentru investiții strategice care examinează astfel de proiecte. Totodată, Polaris este în proces de obținere a certificatului necesar zborurilor comerciale. Internauții scriu că în spatele companiei ar sta și Dorin Recean. Acesta neagă însă că ar avea vreo legătură cu aceasta.

Administrația americană pentru Alimente și Medicamente permite marcarea pliculețelor cu nicotină ca produs cu risc modificat

Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA a emis ordin prin care acordă statut de risc modificat pentru pliculețele cu nicotină, ca urmare e unei evaluări științifice ample efectuate de autoritățile americane. Prin această decizie, pliculețele cu nicotină autorizate pentru comercializare pe piața SUA începând cu ianuarie 2025, pot fi marcate acum cu următoarea mențiune privind modificarea riscului: „Utilizarea pliculețelor cu nicotină în locul țigărilor este asociată cu un risc mai scăzut de...

„Satul German” intră într-o nouă etapă de dezvoltare: 12 blocuri din cartier vor fi construite în parteneriat cu Solomon Construct

Au început lucrările de construcție la ultimele blocuri de locuit din cartierul „Satul German”. Dezvoltatorul proiectului a anunțat semnarea unui parteneriat cu compania Solomon Construct, care va construi blocurile din tranșa a V-a a cartierului. Aceasta cuprinde 12 blocuri de locuit, cu parter și șapte etaje fiecare, care vor include în total 1120 de apartamente și 1173 de locuri de parcare subterane.

(video) „Este un număr puternic”. Data specială pe care Vlada Boțan și logodnicul său, Vladislav Chirilic, o iau în calcul pentru nuntă

Interpreta Vlada Boțan, care a fost recent cerută în căsătorie de iubitul său, Vladislav Chirilic, a a dezvăluit data pe care cei doi o iau în calcul pentru marele eveniment. Declarațiile au fost făcute la „O seară perfectă” de la protv.

Guvernul suspendă concursul pentru șefia Moldtelecom. Premierul Munteanu: „Mai întâi verificăm, apoi aprobăm”

Guvernul a decis suspendarea concursului pentru selectarea directorului companiei Moldtelecom, până la clarificarea tuturor aspectelor apărute în spațiul public. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu, care a precizat că măsura este luată în contextul verificărilor privind activitatea unor întreprinderi de stat.

(foto) „Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani: Thylane Blondeau, superbă în rochie de mireasă. Cine este soțul ei

În 2007, pe când avea doar 6 anișori, a fost supranumită „cea mai frumoasă fată din lume”. Între timp, Thylane Blondeau s-a transformat într-o femeie superbă și defilează pe cele mai importante podiumuri de modă din lume. Recent, superba franțuzoaică a îmbrăcat rochia de mireasă și nu pentru o ședință foto, ci pentru nunta ei, scrie protv.ro

Chicu: Maia, „alaibele și marianii” numesc escroci în instituții. De spâni și receani trebuie să te lepezi dacă vrei să faci ordine, iar „boroboața”...

Președintele PDCM, Ion Chicu a criticat dur declarațiile făcute în cadrul conferinței de presă a președintei Maia Sandu, în care aceasta a spus că nu știe ce s-a întâmplat cu verișoara Anastasiei Taburceanu. „Maia, «alaibele și marianii» numesc escroci în instituții. De ei, de spâni și receni, trebuie să te lepezi dacă vrei să faci ordine…”, a scris deputatu pe rețele.

IMPORTANT

BREAKING NEWS | Ion Ceban anunță inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului PAS

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, a...